Gruparea gălățeană a început sezonul cu ceva probleme în exprimare, dar ca nivel de rezultate se află pe linia de plutire. Remiza albă din etapa a patra a Oțelului, 0-0, cu Unirea Slobozia (meci disputat la Clinceni) a arătat din nou limite îngrijorătoare ca nivel de joc pentru formația pregătită de Laszlo Balint. Cu toate acestea, cele cinci puncte acumulate în primele patru runde arată că formația gălățeană a scos-o la capăt într-un mod decent, având în vedere problemele de lot. În special cele din zona fundașilor centrali, zonă în care Oțelul a arătat extrem de vulnerabil în toate cele patru runde de până acum. „Este un proces de reconstrucţie la noi, încercăm să clădim o echipă aici. Vrem să jucăm frumos şi să avem identitate, iar acel spirit a lipsit la meciul cu Slobozia. E un punct câştigat pe un teren foarte dificil, ca să fiu blând. Calitatea jocului suferă, dar şi integritatea fizică a jucătorilor”, a spus Balint la finalul meciului. Fundașul central Murria a fost eliminat și va absenta în următoarele două runde, în vreme ce Bonilla este accidentat. Singurele variante de fundaș central din lot sunt Ne Lopes, și el cu ceva probleme medicale de la sosirea sa la Galați, plus neexperimentatul Neicu. O altă variantă ar fi reprofilarea lui Zivulici ca fundaș central, dar entorsa suferită de Joao Lameira dă bătăi de cap și în linia mediană pentru perspectiva următorului meci. Cinci puncte după patru etape Oțelul are o linie echilibrată de clasament, cu o victorie, o înfrângere și două rezultate de egalitate în primele patru runde ale actualei ediții de Superliga, cu un golaveraj de 4-4. Din cea mai recentă etapă, doar meciul Oțelului a făcut notă discordantă, în restul jocurilor marcând ambele echipe. Iată rezultatele complete ale etapei a patra: Farul – Metaloglobus 2-1, Petrolul – UTA 1-2, FC Argeș – FK Csikszereda 3-1, Dinamo – FCSB 4-3, FC Hermannstadt – U Cluj 2-2, CFR Cluj – CSU Craiova 2-3, Unirea Slobozia – Oțelul 0-0, Rapid – FC Botoșani 2-1. Clasamentul la zi se prezintă astfel: 1. Rapid 10 puncte (golaveraj 7-2), 2. CSU Craiova 10 p (11-7), 3. Farul 10 p (8-5), 4. UTA 8 p, 5. FC Argeș 6 p, 6. FC Botoșani 5 p (6-3), 7. U Cluj 5 p (8-6), 8. Dinamo 5 p (7-7), 9. Oțelul 5 p (4-4), 10. Petrolul 4 p (4-3), 11. FCSB 4 p (6-7), 12. CFR Cluj 4 p (5-7), 14. FC Hermannstadt 3 p, 15. Metaloglobus 1 p (4-11), 16. Csikszereda 1 p (4-13). Sunt patru echipe neînvinse până acum: Rapid, CSU Craiova, Farul și UTA, iar alte trei n-au simțit încă gustul victoriei, FC Hermannstadt, Metaloglobus și Csikszereda.
CSM Arcada Galați a semnat, pentru sezonul competiţional 2025-2026, cu încă un stranier - Ian Iereşcenco, un trăgător secund ucrainean cu mare experiență internațională. Ian Iereşcenco are 35 de ani și 1.98 metri, este recunoscut pentru serviciul său foarte puternic și se bucură de performanțe deosebite obținute de-a lungul carierei. Este de 9 ori campion al Ucrainei, câștigând de 8 ori și Cupa țării sale natale și a cucerit de
.
BADMINTON. Cantonamentul din Thailanda se află în plină desfășurare și pregătirile sportivei Irina Daria Gherasim au ajuns deja la ziua a opta. Acest cantonament a fost posibil datorită sprijinului Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR). Dar și necesar, în perspectiva a două importante competiții, ce vor avea loc în acest an și la care vor fi prezenți și sportivii „tricolori”. În 6-9 octombrie va fi Campionatul Mondial din India, iar în
.
Gălățeanul Marius Ionașcu, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Tibiscus Timişoara, a cucerit două titluri la Campionatele Naționale de MTB-XCO, XCC și eMTBxc 2025, care s-au desfășurat în iulie la Păltiniș Arena, Sibiu, în organizarea federației Române de Ciclism. Potrivit unui comunicat de presă transmis de clubul sportiv din care face parte, gălățeanul a obținut locul I și titlul de campion național la MTB-XCC (Cross-Country Short Track) și MTB-XCO (Cross Country
.
Galațiul s-a înscris pregnant în circuitul național al competițiilor de volei pe plajă. După ce anul trecut a avut un prim contact, anul acesta competiția s-a desfășurat la cote și mai înalte, în aplauzele numeroşilor spectatori prezenţi. Au fost patru zile de atmosferă sărbătorească, de Festival, în care a-au întrecut 32 de echipe din țară, precum și invitați din Liban și Republica Moldova. Au fost zile pline în Centrul Galațiului,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.