Tineri din patru țări au participat la proiect despre democrație și implicare civică
Tineri din patru țări au participat la proiect despre democrație și implicare civică
Un proiect internațional a reunit 48 de tineri din România, Turcia, Ungaria și Franța, care au aprofundat subiecte ca democrația, participarea civică și rolul activ în comunitate. Prin ateliere și activități interculturale, participanții și-au dezvoltat competențe în leadership, comunicare și gândire critică.
„Participanții au descoperit cum pot deveni adevărați ambasadori ai valorilor democratice, construind încredere, dialog și incluziune în comunitățile lor. Au împărtășit perspective, au dezvoltat idei și instrumente concrete pentru acțiune, demonstrând că vocea tinerilor contează și poate schimba viitorul democratic al Europei”, au transmis reprezentanții UVSAR.
Un moment deosebit al proiectului a fost vizita la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, unde tinerii au explorat oferta educațională și au discutat cu cadre didactice despre provocările cu care se confruntă Europa. Profesorii universitari au susținut prezentări pe teme legate de democrație, drepturile omului și politica Uniunii Europene.
Potrivit viata-libera.ro, evenimentul a evidențiat implicarea instituției în sprijinirea proiectelor europene și în promovarea educației de calitate, contribuind totodată la consolidarea relațiilor cu partenerii internaționali și popularizarea imaginii universității în context european.