Parintele Constantin Sarbu: O Viață Marcată de Suferință și Credință
Parintele Constantin Sarbu: O Viață Marcată de Suferință și Credință
În perioada 1954-1956, parintele Constantin Sarbu a fost arestat și încarcerat fără vină, întâi la Jilava, apoi la Gherla, Aiud și în lagărele Poarta Albă și Salcia. Așa reiese din "Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România", editat de Vladimir Tismaneanu și echipa sa. În Gherla, parintele a îndurat torture și umilințe, interdicția de a primi pachet timp de șase luni, iar în ciuda abuzurilor trupești a afirmat: „Puteti sa ma chinuiti cat vreti, nu ma lepad de Hristos”.
De-a lungul detenției sale, parintele Sarbu a fost supus la metode de tortură fizice și psihologice. Cu toate acestea, a avut bucuria să primească pachete cu alimente de la fiicele sale, Ana și Irina, în timpul încarcerării la Poarta Albă. Din păcate, soția sa a decedat în 1941, lăsându-l văduv cu două fetițe de vârstă fragedă, pe care le-a crescut singur pentru a nu le da prilej de vorbă lumii.
După eliberarea sa, pe 24 februarie 1964, parintele Sarbu a dorit să revină la biserica "Sfinții Împărați" din Calea Vergului, dar autoritățile nu i-au permis acest lucru. În schimb, a fost presat de Securitate să devină informator. În ciuda acestor presiuni, el a rămas fidel valorilor sale. A fost numit cântăreț la strana și, în cele din urmă, a obținut o parohie.
Pe 1 iunie 1965, parintele a fost numit la Biserica "Sapientei", care era în ruină și nu mai fusese folosită de 40 de ani. Cu toate că sănătatea lui era precară, s-a dedicat refacerii acestei biserici. În acest demers, a fost ajutat de Matilda Mircea, care a mobilizat resursele necesare pentru restaurare, adunând meșteșugari din București.
Predicile sale au inspirat credincioșii, oferind pace și bucurie în vremuri dificile. Parintele a subliniat importanța bunătății și a dragostei pentru aproapele, îndemnând oamenii să nu se lase orbiți de puterea și bogăția trecătoare. Un martor al predicii sale, parintele Gheorghe Calciu, a descris atmosfera bisericii, spunând că "aici simțeai prezența îngerilor".
În 1975, parintele Sarbu a fost din nou în atenția autorităților, fiind întrebat cinic despre modul în care preferă să moară. Ultima sa liturghie a avut loc pe 14 octombrie, iar apoi a fost internat la spital, unde a decedat pe 23 octombrie 1975. A fost înmormântat în gradina bisericii "Sapientei", care a devenit un loc de pelerinaj.
Ultimele lui cuvinte au fost o rugăminte adresată fiilor săi duhovnicești: "Atunci când se va putea, să se spună adevărul despre moartea mea!" Potrivit doctorei Octavia Taslaoanu, parintele a lăsat o moștenire de credință și speranță, permanenta călăuzire a Duhului Sfânt.
