Dan Vîlceanu se așteaptă ca valul de critici la adresa Guvernului Bolojan să ia amploare din luna august, când românii vor începe să resimtă scumpirile generate de măsurile de austeritate. Fostul ministru afirmă că oamenii așteaptă să vadă ce reduceri de cheltuieli vor impune guvernanții la companiile de stat și în administrația publică. “Eu nu cred că Guvernul Bolojan a avut maximum de critici, în prezent, pentru că, până la urmă, măsurile fiscale pe care le-a luat, cel puțin în primă fază, creșterile de taxe nu sunt încă în vigoare. Ele intră în vigoare de la 1 august, abia după ce vor intra în vigoare și oamenii vor simți efectul lor pe propriul buzunar, cred că supărarea va fi și mai mare decât în prezent. Pe de altă parte, cred că oamenii așteaptă, în același timp, și faza a doua a măsurilor Guvernului Bolojan, aceasta cu companiile de stat și cu măsurile de echitate pe care guvernul a promis că le ia astfel încât să nu mai vedem tot felul de posturi sinecuri, așa cum sunt ele numite, ocupate de diverse persoane din administrația publică. Și, aici, ne referim la oameni care sunt funcționari publici, dar mai au 2-3 consilii de administrație, cumulând undeva peste 7000 de euro pe lună. În momentul de față, guvernul este zguduit de acest scandal. Cred că domnul Anastasiu putea să-și dea demisia chiar din momentul în care au apărut aceste lucruri, pentru că era evident că aici se va ajunge. Cred că au așteptat să vadă dacă pot scăpa de această măsură a demisiei astfel încât echipa să rămână întreagă și să continue pe drumul pe care și l-au fixat. Evident, era un personaj cheie, cel puțin din punct de vedere public, au fost mai multe conferințe pe care domnul prim-ministru le-a ținut împreună cu domnul Anastasiu, și domnul Anastasiu a fost cel care amorsa cumva subiectele și anunța primul și măsurile fiscale și apoi tot ce urma să se întâmple cu companiile de stat”, a precizat Dan Vîlceanu. Se așteaptă la proteste de amploare Dan Vîlceanu crede că următorul scandal care va afecta serios Guvernul Bolojan va fi cel legat de măsurile din sistemul de educație. Fostul ministru se așteaptă la proteste de amploare ale profesorilor.
În valul de scumpiri şi austeritatea care ne ameninţă de luna viitoare, s-ar putea spune că taxele şi impozitele pe care va trebui să le plătim anul viitor pot să mai aştepte pe lista îngrijorărilor noastre. Indexarea lor va fi hotărâtă prin vot de aleşii locali convocaţi în şedinţă ordinară pe 31 iulie 2025. „Ce majorare de impozite şi taxe ni se pregăteşte la Galaţi”, vă informam în ediţia din
.
Casa Artelor îşi va redeschide porţile de la 1 septembrie cu faţada refăcută. La finele săptămânii, au demarat lucrările de refacere a ornamentelor distruse. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, Primăria Galaţi a atribuit un contract în valoare de 565.000 de lei fără TVA pentru reparații la fațada de vest a imobilului din strada Domnească nr. 58 - Casa Artelor. Reparațiile vizează stema regală ciobită, urnele laterale,
.
„Imaginați-vă că, preț un an de zile, noi ar trebui să rămânem cu strada desfundată și să le explicăm cetățenilor de ce nu se mai asfaltează. Ideea înghețării sau intrării în conservare a unor astfel de proiecte înseamnă de fapt și de drept o cheltuială suplimentară”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, într-o intervenție telefonică în emisiunea „România politică”, de la Prima News. Edilul-șef a criticat, în numele PSD,
.
Începând de la 1 august 2025, membrii Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) nu vor mai primi indemnizații pentru participarea la ședințele acestei structuri consultative. Măsura, adoptată în ședința de joi, 24 iulie, a Guvernului, a fost anunțată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și este prima dintr-o serie de acțiuni menite să reducă cheltuielile administrative la nivel local, relatează Digi24. Conform Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), activitatea desfășurată
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.