Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăieri de venituri pentru personalul plătit din fonduri publice pare să cuprindă în scurt timp toată țara și ar putea culmina, în toamnă, cu o grevă generală declanșată de cele cinci mari confederații sindicale din România: CNS Cartel Alfa, CNSLR-Frăția, Blocul Național Sindical (BNS), CSDR și CSN Meridian. Salariații Direcției Județene de Statistică Galați au protestat din nou, luni, în fața sediului. A fost cea de-a doua astfel de acțiune după cea de vineri, statisticienii gălățeni alăturându-se colegilor din cadrul Sindicatului din Institutul Național de Statistică București - SINSB, membru al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație. Ei susțin că „salariații Institutului Național de Statistică (INS) sunt printre cei mai slab remunerați din sectorul public, în ciuda complexității muncii desfășurate și a responsabilității majore pe care o poartă în producerea datelor oficiale”. Sindicaliștii din SINSB, inclusiv cei din Galați, spun „NU tăierilor”, cerând „doar respect, echitate și un cadru de lucru demn pentru profesioniștii care susțin prin muncă reală funcționarea statului român”. Un protest similar a avut loc, luni, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) din strada Brăilei, organizat de sindicaliști din cadrul Sed Lex. „Este nedrept ca politicienii care au condus guvernele în toți acești ani, din lașitate, să arunce vina pe salariații sistemului fiscal, fără să-și asume lipsa de preocupare, subfinanțarea sistemului și incoerența legislativă”, spun sindicaliștii, solicitând „condiții de muncă decente, salarizare corespunzătoare importanței muncii - grilă separată în viitoarea lege a salarizării, precum și un statut al profesiei care să consacre funcția specifică, cu drepturi și obligații pentru angajații sistemului fiscal”. În funcție de federațiile din care fac parte, și alți sindicaliști gălățeni din sectorul public ar putea demara protestele în zilele următoare, la fel cum au făcut luni colegi de-ai lor din țară de la casele de pensii, agențiile județene de ocupare a forței de muncă sau cele pentru plăți și inspecție socială. Întrunite, luni, la nivel de conduceri, cele cinci mari confederații sindicale din România reclamă că au fost „eliminate de la consultarea reală” pe tema măsurilor de austeritate adoptate de Guvern şi au solicitat premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgenţă, în cursul zilei de luni. „Toate cele cinci confederaţii am hotărât să avem o singură voce, să avem acţiune comună în ceea ce priveşte procedura prin care am fost eliminaţi de la consultarea reală şi transparenţa cu privire la adoptarea acestor acte normative”, a declarat vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, precizând că, în cazul în care premierul refuză discuţiile cu sindicatele, acestea se vor adresa preşedintelui Nicuşor Dan, căruia îi vor cere să fie mediator.
Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, şi despre care aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă". Iată care sunt posturile vacante şi condiţiile pentru ocuparea lor pe durată nedeterminată. Conform unuia dintre anunţuri, Primăria organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Administrare
.
Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ciulei că ar putea obţine Galaţiul din vânzările de terenuri supuse votului aleşilor în şedinţa de joi, 26 iunie 2025. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, 27 din cele 57 de proiecte de hotărâre cuprinse pe ordinea de zi aveau ca obiect vânzarea, directă sau prin licitaţie, a unor suprafeţe de
.
Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion pe ruta București - La Coruña şi retur, în perioada 11 - 14 mai 2025. Motivul acestei deplasări externe se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 26 iunie: un acord de cooperare între cele două municipalităţi. „Se aprobă încheierea acordului de cooperare între municipiul Galați și municipiul La Coruña din Regatul
.
Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum disponibile și gălățenilor. Obținerea noului act de identitate este gratuită pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani. Incertitudinea privind eliberarea noilor cărți electronice de identitate (CEI) la Galați a fost clarificată de autoritățile locale, care ne-au confirmat, zilele trecute, că și la Serviciile Locale de Evidență a Populației pot fi adresate cereri
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.