(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai liniştit: răposatul Lazăr era cam şubrezit pe ici, pe colo... Avem fişa dumnealui complectă (arată fişa iniţială)! Vom începe cu piciorul stâng. Tibia, niţel fisurată, ceva probleme de circulaţie, ceva varice, ficatul mărit... Dar cu medicina asta modernă, va fi floare la ureche să reîmbolnăvim inclusiv de colita aia nasoală a lui. Zi mersi că răposatul nu era cardiac! Nişte carii, mda... pot să mai aştepte până la viitoarea vizită, după ACOMODARE. Nici n-o să te doară prea tare, ştii? Important e să te simţi, cât mai exact (încet, să nu-i facă martori pe poliţişti la încălcarea regulilor de identitate), exact ca ăla, ca mortu’, ca artistul Lazăr Gorchi... Artist fericit, dar cu uşoare mâncărimi şi sporadice convulsii! Să te doară exact ca pe el, să te mănânce exact ca pe el, să te usture exact ca pe el: asta-i legea! Uite, sunt şi bonusuri: avea privirea bună! Chiar îţi dregem şi ochiul acesta stâng (ridică puţin plasturele de pe arcadă), cam paradit. (admirativ) Dintr-un pumn baban, bănuiesc... (...) (Victor Cilincă - "Off sau Regele schimbărilor") „Cum să vorbesc eu despre o scriitură de teatru, când eu n-am scris nici măcar o cerere de iertare către Shakespeare? Lucruri foarte delicate, sprijinite pe simboluri prea rafinate despre o lume care, şi când doarme - doarme teatral. O desfăşurare de forţe extraordinară într-o piesă care cred că va avea parte de o reuşită măcar personală, dacă nu şi pe linia Vlad Vasiliu; cred că este o piesă în totală armonie cu Apocalipsa şi sper să le apuc pe amândouă: şi sfâşitul lumii, şi punerea în scenă a piesei. În rest, Dumnezeu cu mila! Pentru mine, fiecare seară a cenaclului nostru constituie un eveniment distinct în amalgamul de zi cu zi, pentru că este un loc de învăţare, de îndreptare şi de lăsat ceva în urmă. Citind acest fragment şi ascultându-l, am avut revelaţia unui deliciu, pur şi simplu. În acest text, construit ca o farsă, ne întâlnim cu o continuă alienare. Personajele sunt foarte bine conturate prin comportament şi prin limbaj, cu un comic de situaţie strălucitor. Constatăm că avem de-a face cu nebuni vechi şi noi, cu o descompunere uluitoare a acestei lumi, descompunere care ar trebui să se termine odată. Lucrarea poate participa la orice bursă literară. Bucuria mea este dublă, pentru că, iată, în cenaclu s-a citit şi teatru!” (Ion Zimbru) „Victor Cilincă confirmă că este unul dintre puţinii noştri scriitori letali: ideea piesei este fermecătoare, dă literaturii totul, numai că, pornind de la ideea amintită, prozatorul omoară dramaturgul, apoi dramaturgul omoară prozatorul şi tot aşa... Dragostea sa pentru literatura SF dă aici... o lovitură de teatru, distopică sau nu... Poate că este prea mult marca Victor Cilincă, dar pe un Eugen Ionesco nu te poţi necăji.” (a.g. secară) „Victor Cilincă amestecă ilogicul cu logica. Personajul este un dezorientat, un rătăcit. Răutatea, violenţa şi cinismul îşi dau mâna cu nonşalanţă în lucrările prezentate. Dezorientarea, rătăcirea, dezrădăcinarea reprezintă de fapt dezorientarea şi rătăcirea unei întregi naţiuni. O piesă de teatru presupune o mânuire foarte dozată a dialogului. Am constatat că Victor Cilincă, în dorinţa de a stârni hazul, uită să puncteze intervenţiile care să întrerupă replicile lungi, pentru a creşte, astfel, spumozitatea dialogului. Sunt încântat de ideea lucrării. Parabola este aerisită, marginile fiind extensibile într-atât încât trebuie să ieşi în afara textului ca să vezi că, de fapt, între societatea normală şi ospiciul de nebuni este o diferenţă. Şi-a găsit modalitatea de a prinde sub pojghiţa de comic tragedia unei societăţi în descompunere. Faptul că unele personaje sunt îngroşate nu face decât să reliefeze direcţiile principale ale balamucului în care trăim. Situaţiile sunt bulversante şi bulversează, la rândul lor. Schema, gestica măruntă, mişcarea scenică sunt conturate pentru o multitudine de actori. Povestea este abracadabrantă, kafkiană sub pojghiţa sa de ilar.” (Dimitrie Lupu) „Robinsoniada lui Victor Cilincă demistifică realitatea. Prin geometria convenţională a măştilor trasează râsu-plânsu. Cuvântul violentează procesul de descompunere al unei lumi care a plecat doar de pe hartă. Lucrarea este excelent susţinută, din toate punctele de vedere.” (Luminița Mihai) „Când teatrul este într-o mare criză, mă gândeam că nu prea se mai scrie. Victor Cilincă m-a lămurit că lucrurile nu stau chiar aşa, chiar dacă eu nu sunt pregătit pentru a analiza acest gen de literatură.” (Tudor Neacșu)