Brâncuși: Detalii neștiute despre evoluția artistului, la 150 de ani de naștere
Pe 19 februarie 2026, se împlinesc 150 de ani de la nașterea renumitului artist Constantin Brâncuși, anul curent fiind dedicat operei sale. Potrivit viata-libera.ro, cu această ocazie sunt prezentate informații mai puțin cunoscute despre etapele creației sale și influențele artistice care i-au marcat parcursul profesional.
👉 Evoluția artistică a lui Brâncuși în Paris la începutul secolului XX
În vara anului 1904, Constantin Brâncuși a ajuns la Paris, perioada în care capitala Franței era un focar de diverse curente artistice precum fovismul, cubismul, abstracționismul și suprarealismul. După ce a fost admis la Școala Națională de Arte Frumoase în 1905, Brâncuși a lucrat în atelierul sculptorului Antonin Marcié, iar ulterior a studiat câteva luni cu Auguste Rodin, la intervenția Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). Cu toate acestea, el a refuzat să rămână în atelierul lui Rodin, afirmând: „că în umbra marilor copaci nu crește nimic”.
În aprilie 1908, Brâncuși a expus un portret de bărbat la „Salon de la Société Nationale des Beaux-Arts”, apoi, în toamna aceluiași an, a participat la Salonul de toamnă cu lucrări precum „Portretul lui G. Lupescu”, „Cap de copil” și „Orgoliu”, în care se face simțită influența lui Rodin.
👉 Influența folclorului românesc în creațiile timpurii ale lui Brâncuși
În contextul efervescenței artistice din Paris, Brâncuși a început să caute inspirație în folclorul românesc și în tradițiile de acasă, pe care le cunoștea în profunzime. Lucrările „Rugăciunea”, „Sărutul” și „Cumințenia pământului”, realizate în perioada 1907-1910, sunt considerate de critică ca fiind puncte de cotitură în opera sa. Această apreciere se bazează pe inovațiile sale stilistice, care combină vechi modalități de expresie cu tradiții artistice românești.
„Rugăciunea”, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, a fost concepută pentru un monument funerar din Cimitirul „Dumbrava” din Buzău, comandat de Eliza Stănescu. Aceasta ilustrează o formă sintetică și epurată, femeia fiind înfățișată în genunchi, cu capul plecat, reflectând evlavie și pioasă reculegere. Barbu Brezianu observă că Brâncuși a reușit să imprime „Rugăciunii” o austeritate aproape canonică, regăsind esența spirituală a rugăciunii, dincolo de detaliile fizice.
