Urmare a fenomenelor hidro-meteorologice extreme din ultima săptămână, intervențiile pentru înlăturarea efectelor generate de inundațiile severe care au afectat mai multe localități, în special Broșteni, Ostra și Stulpicani continuă într-un ritm susținut. Pompierii militari, alături de alte echipe de intervenție (jandarmi, polițiști, lucrători silvici, personal al Apele Române, voluntari etc) desfășoară activități de decolmatare, evacuare de aluviuni și deșeuri, precum și curățarea și refacerea infrastructurii rutiere, acolo unde aceasta a fost grav afectată. Până în prezent, s-au efectuat operațiuni de evacuare a apei și aluviunilor din 593 de gospodării. Lucrările de degajare a drumurilor continuă pe aproximativ 14 kilometri de drumuri județene și naționale, intervenindu-se inclusiv la deblocarea podețelor și consolidarea taluzurilor afectate pe DN17B. În total, au fost extrase și transportate peste 10.000 de metri cubi de material din zonele afectate către un depozit temporar. Pentru a menține funcționarea instalațiilor de alimentare cu apă în orașul Broșteni, pompierii au asigurat transportul a peste un milion de litri de apă, sprijinind astfel reluarea parțială a serviciilor esențiale. Totodată, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor au intervenit la 47 de poduri și podețe, acestea fiind decolmatate, recalibrate și, acolo unde a fost necesar, au fost refăcute încastrările de mal pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță. Intervențiile continuă în ritm susținut până la normalizarea situației în toate zonele afectate.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.