Şeful Biroului polonez de securitate naţională, inculpat în urma declasificării ilegale a unor documente militare secrete
Procurorii polonezi l-au acuzat pe şeful Biroului de securitate naţională (BBN) şi pe un fost ministru al Apărării de declasificarea ilegală a unor planuri militare secrete pentru a fi utilizate în timpul campaniei electorale din 2023, transmite Reuters. Acuzaţiile par să adâncească o dispută juridică legată de autorizaţia de securitate a recent numitului şef al BBN Slawomir Cenckiewicz, parte a unui conflict între preşedintele naţionalist Karol Nawrocki şi guvernul centrist condus de premierul Donald Tusk.