Nuclearelectrica a anunțat că a oprit unul dintre reactoare, la o zi după ce a fost declanșată o alarmă de incendiu
Inapoi

Nuclearelectrica a anunțat că a oprit unul dintre reactoare, la o zi după ce a fost declanșată o alarmă de incendiu

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Ultima oră
”Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat în noaptea de 25 iunie 2025, în vederea realizării unor investigaţii suplimentare şi, eventual, lucrări de remediere ale unor sisteme ale Unităţii 2. Investigaţiile şi lucrările de remediere se realizează cu respectarea procedurilor, fără impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei”, anunţă Nuclearelectrica SA. Degajări de fum într-o cameră tehnică O alarmă de incendiu a fost declanşată, miercuri, la Unitatea 1 a CNE Cernavodă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. Potrivit acestora, focul s-a manifestat într-o cameră unde se află echipamente tehnice. O degajare de fum, fără flacără a avut loc într-o cameră a pavilionului administrativ, în partea administrativă a amplasamentului CNE Cernavodă. Nuclearelectrica SA anunţă că degajarea de fum nu a avut impact asupra securităţii nucleare, personalului, mediului sau producţiei. Reprezentanţii Nuclearelectrica au declarat miercuri că ambele unităţi ale CNE Cernavodă funcţionează la parametri normali. Cele două reactoare au o putere instalată de circa 700 MW. Sucursala Nuclearelectrica (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Ultima oră

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

16:08

Când cangurul literaturii sare, totuși... Cenaclul „Noduri şi Semne” Scris de A.G. Secară Joi, 26 Iunie 2025 15:30

Seara de 20 iunie 2025 va rămâne, probabil, una de referință pentru cenaclu. Poate va fi semnul începutului unui nou capitol, tineri scriitori fiind prezenți pentru prima dată în număr mare, anunțându-și intenția de a lectura propriile creații sau chiar citind, cum a fost cazul Teodorei Maria Balaban, care a debutat, astfel, la „Noduri şi Semne”. Chiar dacă speranțele nu se vor împlini, oricum seara a fost una de excepție,
Image Description

14:25

Florin Nini se face... brașovean. Din sportul gălățean Scris de Gh. Arsenie, M. Petrescu Joi, 26 Iunie 2025 14:30

BASCHET. Zvonurile că Florin Nini va antrena în sezonul viitor formaţia de baschet masculin Corona Brașov s-au adeverit. Tehnicianul ne-a confirmat acest lucru şi ne-a spus că prezentarea la noul său loc de muncă este programată pe 4 august, cînd formația brașoveană (care în sezonul trecut s-a clasat pe locul 5) va avea startul pregătirilor. TENIS. După ce s-a impus cu 4-6, 7-6 (4), 6-4 în fața canadiencei Kayla Cross
Image Description

14:03

„Artă” la început de weekend, la Teatru pe țeavă Scris de Raluca Ichim Joi, 26 Iunie 2025 14:00

Gălățenii sunt invitați vineri, 27 iunie, de la ora 19,00, la Teatru pe Țeavă, la o comedie spumoasă despre relațiile interumane. "Artă", de Yasmina Reza, tratează prietenia dintre trei bărbați, între care, din cauza unui tablou controversat, se declanșează un conflict. Piesa explorează tensiunile și fragilitatea relațiilor umane.
Image Description

13:50

„Cupa Arcada” la tenis, la a doua ediție Scris de Florin Radu Joi, 26 Iunie 2025 13:30

Un nou turneu de tenis va avea loc la Galați, în weekend, în organizarea clubului Arcada. Este vorba despre cea de-a doua ediție a "Cupei Arcada", destinată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, ce se va desfășura la Baza Sportivă "Arcada" (Calea Smârdan nr. 33).
Image Description

12:25

CFR Călători - contract colectiv de muncă sau grevă Scris de Cristinel Luca Joi, 26 Iunie 2025 13:00

Sindicaliştii de la CFR Călători vor demara pe 1 iulie etapele premergătoare grevei, dacă nu se va semna noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivelul companiei, a anunţat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim.
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:18

- Constanta - Bacalaureat 2025: Eu sunt elevii de la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu din Constanța care au obținut note de 10 la examenele de maturitate

Rezultatele excepționale confirmă calitatea actului educațional și devotamentul cadrelor didactice care au ghidat acești tineri spre performanță. La Limba și literatura română, sub îndrumarea unor profesori de excepție, s-au remarcat următorii elevi: La Matematică: La Istorie: La Logică, argumentare și comunicare, un număr impresionant de elevi au atins nota maximă: Toți au fost coordonați de prof. Manuela Mihăilă La Geografie: Andreea Gherase, clasa a XII-a A, prof. dr. Polixenia-Gabriela Popescu.
Image Description

16:12

- Covasna - Zilele Orașului Târgu Secuiesc aduc o roată panoramică și parteneriat gastronomic local – programul complet

Cea mai amplă manifestare publică din Târgu Secuiesc, Zilele Orașului – „Sokadalom”, revine în 2025 cu un program dens și câteva noutăți logistice și comerciale notabile: o roată panoramică amplasată în centrul orașului, lansarea unei beri locale în ediție limitată și un parteneriat culinar extins cu restaurantele din oraș. Evenimentul, care va avea loc în perioada 27–29 iunie, include spectacole, târguri, activități pentru copii și o agendă de divertisment prelungită
Image Description

16:10

- Constanta - Max are de astăzi o familie! Și tu poti adopta un cățel din Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța

„Suntem tare fericiți pentru el și le mulțumim din suflet noilor stăpâni pentru șansa oferită!”, anunță reprezentanții Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța care îi așteaptă în continuate pe toți iubitorii de animale să vină să adopte unul din sutele de suflețele care își așteaptă stăpânii. Max a fost adoptat Pentru detalii despre adopții se poate apela numărul de telefon 0733 045 213
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete