Medicul veterinar Patricia Paraschiv: „Medicina veterinară trebuie să rămână despre salvare și compasiune”
Update cu 1 oră în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Medicul veterinar Patricia Paraschiv: „Medicina veterinară trebuie să rămână despre salvare și compasiune”
Patricia Paraschiv, medic veterinar din Târgu Jiu, a transmis un mesaj puternic despre importanța compasiunii în domeniul veterinar și a condamnat practicile abuzive din adăposturile publice din România. Potrivit acesteia, mii de câini sunt eutanasiați lunar în aceste adăposturi, în condiții uneori inumane.
„Medicina veterinară trebuie să rămână despre salvare, despre compasiune și iubire. Nu despre crimă, nu despre nepăsare, nu despre tăcere”, notează ea, citată de asingerj.ro. În mesajul său, Paraschiv amintește și de momentul dificil din anul trecut, când a organizat un protest în Târgu Jiu după ce 60 de câini au fost uciși în adăpostul public al orașului de către un alt medic veterinar.
Protestul a adunat aproximativ 500 de oameni din țară și din străinătate, solidarizați cu cauza și revoltați față de această situație. În timpul protestului, Patricia a spus: „Nu îmi pot imagina cum cineva care a depus același jurământ ca mine poate lua, cu propria mână, viața unor suflete nevinovate”.
Medicii veterinari, precum ea, consideră fiecare animal – câine, pisică sau alt suflet – ca fiind important. „Sunt vocea lor, a celor abandonați, a celor condamnați pe nedrept. Și nu voi înceta niciodată să lupt pentru asta”, a încheiat Patricia Paraschiv, subliniind angajamentul ei față de cauza animalelor abandonate și maltratate.