Viceprimarul Dan Tarcea aduce în discuție subiectul radarelor fixe. Recunoaște că momentan legislația nu permite amplasarea lor, însă și-ar dori să vină acel moment în care principalele artere din oraș vor fi monitorizate atent, iar șoferii teribiliști vor plăti dacă depășesc viteza legală. „Din păcate, nu există astăzi posibilitatea legală de a instala radare fixe, deși acestea ar ajuta mult în descurajarea vitezomanilor. Evident, vorbim despre radare semnalizate, nu despre oameni care stau la pândă ca să-l prindă pe „domnul clujean”. Trebuie să fie semnalizate clar. Ne dorim să reducem evenimentele rutiere grave.Noi am făcut un test – soluția tehnică există. Am testat un radar fix montat pe strada Dorobanților, pentru a monitoriza viteza. Nu a produs efecte legale, pentru că, în lipsa unui cadru legal, nu s-au putut aplica amenzi. Totuși, am avut niște surprize: viteze de 150–170 km/h. Depășiri foarte mari. Iar asta are un impact asupra noastră, a tuturor.Aș vrea să vă întreb: cât costă siguranța? Nu cred că există o sumă. Tocmai de aceea avem obligația să asigurăm siguranța cetățenilor și în aceste zone. De aceea facem eforturi substanțiale pentru a reuși acest lucru”, a declarat Dan Tarcea într-un dialog la Ziua LIVE.
La moartea lui Ion Iliescu, un gest de protest discret, dar semnificativ, a venit din Cluj: „Imnul Golanilor”, simbol al Pieței Universității din 1990, a răsunat joi, 7 august, în mai multe cartiere ale orașului. Nu e vorba de o manifestație clasică, ci de o formă de memorie civică transmisă prin sunet. Iar întrebarea care plutește în aer nu e „cât de tare se va auzi?”, ci ce mai înseamnă
.
În acest context, autoritățile din Galați prezintă cinci lucruri esențiale pe care ar trebui să le știm despre criza climatică și efectele ei: - Vremea extremă devine din ce în ce mai severă. Valurile de căldură, furtunile și secetele nu sunt noi, dar schimbările climatice le fac mai frecvente, mai intense și mai periculoase. - Toate formele de vreme sunt afectate. Unele regiuni se confruntă cu secetă și căldură excesivă,
.
O frumusețe de nuc - înalt, puternic și sănătos - a devenit istorie, din păcate. Imaginile cu bietul arbore, doborât la pământ, măcelărit și transformat într-un tragic maldăr de lemne înfrunzite au fost publicate pe rețelele de socializare și ne-au fost semnalate și nouă. În contrast cu un alt arbore, la fel de... nuc, dar uscat, de care nu s-a atins nimeni! „De câteva zile, în zona Stării Civile de
.
Legiunile romane au pornit din nou să defileze prin Galați, anunțând cea de-a doua ediție a Festivalului „Tirighina – Barboși”. Dacă pe 2 august romanii au cucerit Centrul orașului, pe 16 august vor defila pe strada Brăilei, zona Spitalului Județean – Cofetăria „Dana”, iar pe 23 august vor fi la Castrul Roman. Iar în perioada 29–31 august, Faleza Dunării va găzdui nu doar o tabără romană vie, ci și o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.