Nu mai puţin de 27.934.180 de lei este valoarea totală a investiţiei pe care aleşii locali au aprobat-o recent pentru construirea a două blocuri de locuinţe sociale în Micro 39, pe strada dr. Mihai Petrini Galatzi. „Unde vrea Primăria Galaţi să construiască noi locuinţe sociale” vă informam în ediţia din 13 octombrie 2024 a ziarului „Viaţa liberă”. La acel moment, aflaţi că Primăria Galaţi atribuise firmei bucureştene SC SAT Consult SRL un contract de 220.000 de lei fără TVA (44.200 de euro), pentru serviciile de proiectare - studiul de fezabilitate - necesare construirii a două blocuri de locuinţe sociale. Iată că documentaţia a fost realizată şi a ajuns în Consiliul Local. La recenta şedinţă ordinară, aleşii au probat studiul de fezabilitate şi principalii indicatori tehnico-economici. „În prezent, la nivelul municipiului Galaţi există un deficit de spaţii locative pentru a acoperi necesităţile”, se arată în raportul de specialitate al proiectului. De asemenea, există un deficit şi de spaţii locative temporare, pe care Primăria să le poată pune la dispoziţie în caz de necesitate, în perioada consolidării blocurilor cu risc seismic. Iată de ce se doreşte construirea a două blocuri de locuinţe pe strada dr. Mihai Petrini Galatzi, pe un teren cu suprafaţa de 2.310 mp. Cele două blocuri ar urma să aibă un regim de înălţime P+2E-3E parțial, cu câte 19 apartamente (12 locuinţe cu două camere, trei cu trei camere și patru locuinţe cu o cameră). Proiectul mai prevede realizarea reţelelor de apă şi de canalizare. Alimentarea cu energie termică se va realiza prin câte o centrală termică murală, în condensație, iar apa caldă menajeră va fi asigurată prin intermediul unui boiler. Documentaţia mai cuprinde: montare instalație de ventilație cu recuperare de energie termică, independente, la fiecare locuință; montare instalație cu panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, în regim de prosumator; instalații electrice de iluminat, prize, instalații electrice de tv, instalații electrice de internet/date; contoare individuale pentru consumul de apa/canalizare, încălzire. Pe lângă blocuri vor fi amenajate: alei carosabile, locuri de parcare, alei pietonale în interiorul incintei, amenajarea de spații de joacă şi a unui teren de joacă pentru copii, dar şi platforme betonate, suport ghene îngropate pentru gunoi selectiv. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 27.934.180 de lei, iar durata de realizare a fost stabilită la 24 de luni. La surse de finanţare sunt indicate fondurile europene, bugetul de stat şi bugetul local.
La începutul noului an bisericesc, în data de 1 septembrie, biserica gălăţeană „Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul“ îşi sărbătoreşte unul dintre cei doi ocrotitori spirituali. Conform unui comunicat al Arhiepiscopiei, sărbătoarea a debutat în ajun, prin oficierea Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a continuat a doua zi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu
.
Temele lucrărilor includ schimbările climatice, biodiversitatea, educația ecologică în sistemul de învățământ, economia circulară, gestionarea deșeurilor, inclusiv DEEE și DBA, utilizarea energiei regenerabile și reducerea amprentei de carbon.
Participanții pot trimite materialele între 12 iunie și 28 noiembrie 2025, prin formularul disponibil pe site-ul oficial, www.ecotic.ro/inscriere-jurnalisti. Materialele pot include articole scrise, fotoreportaje, videoreportaje, vloguri, podcasturi și emisiuni radio sau TV.
Competiția își propune să se adreseze profesioniștilor din mass-media: jurnaliști, vloggeri, bloggeri,
.
Temperaturile vor rămâne ușor mai ridicate în regiunile sudice până pe 14 septembrie, iar apoi trendul se va relaxa, oferind valori apropiate de normal pentru luna septembrie în aceleași zone.
Potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie, pentru următoarele patru săptămâni luna septembrie se deschide cu temperaturi mai ridicate decât valorile normale pentru această perioadă, în special în sudul țării.
În ultimele două săptămâni ale lunii, valorile termice vor fi apropiate
.
<pÎncepând din 28 august 2025, Poșta Română pune la dispoziția consumatorilor vulnerabili posibilitatea de a depune cereri în format tipărit pentru tichetul de energie direct la subunitățile poștale din întreaga țară. Prin cele peste 5.000 de subunități, persoanele fără internet sau din localități greu accesibile pot accesa acest sprijin financiar.
<pPlata facturilor de energie cu tichetul se face doar la oficiile poștale, pe baza facturii cu anexele aferente. Tichetul este valid
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.