Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, la Târgu Bujor, a doua ediție a Festivalului "Moldovioară, plai de dor”, în parteneriat cu Casa de Cultură "Mihai Eminescu" din localitate. Festivalul a debutat cu o uimitoare paradă a portului popular, pe străzile orașului Târgu Bujor, de la care nu a lipsit nici edilul orașului, Ion Andone, însoțit de Ecaterina Cristea, coordonatoarea ansamblurilor folclorice “Bujorelul” și “Umbrăvioara” din Târgu Bujor. Reîntorși în fața Casei de Cultură, invitații au avut parte de un recital excepțional de muzică populară al Biancăi Grecu. Prin efortul conjugat al familiei sale, Dorina Grecu, inițiatorul festivalului, împreună cu soțul său, Traian Grecu și cu fiica acestora, Bianca Grecu, elevă la Colegiul Național "Costache Negri" din Galați, care a şi prezentat evenimentul, folclorului, muzicii ușoare și populare, portului și dansului popular românesc le-au fost redate locul pe care îl merită în atenţia publicului. Invitați speciali la eveniment au fost: Ștefan Sorocoleț, primarul comunei Frumușița; Benone Ichim, primarul comunei Cavadinești; Brândușa Ilie, doctor în etnografie și folclor, muzeograf la Muzeul Brăilei “Carol I”; Antoaneta Crudu, președinta Asociației “Danubiana” Galați (fiică a satului Moscu, profund legată de valorile autentice), precum și subsemnata. Fiecare dintre invitați a rostit cuvinte de mulțumire și apreciere pentru natura și importanța festivalului la care au fost invitați să participe, pentru eforturile susținute ale organizatorilor de a promova și susține tot ceea ce este românesc și autentic. Dr. Brândușa Ilie a lansat cu acest prilej invitația tuturor concurenților și membrilor Asociației Culturale “Flori de dor” de a fi prezenți și la Muzeul “Carol I”, unde, se știe, se desfășoară permanent astfel de activități de promovare, de cunoaștere, de transmitere către generațiile viitoare a obiceiurilor și tradițiilor românești. Zeci de elevi talentați au urcat apoi pe scena Casei de Cultură, impresionând publicul cu profesionalismul vocilor lor și cu dragostea sinceră pentru muzică. La acest festival au fost prezenți participanți din Galați, Buzău, Tulcea, Vrancea şi București. Concursul de interpretare vocală a fost o adevărată desfășurare de talent şi emoție, concurenţii demonstrând că sufletul românesc știe să cânte, să vibreze și să dăruiască. S-a remarcat grupul “Tinerețe fără bătrânețe”, coordonat de Antonia Buruiană, format din doamne care au vârste cuprinse între 65 şi 80 de ani, din satul Fârțănești, a căror evoluţie a fost îndelung aplaudată. Președintele juriului a fost binecunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară din Bucovina Laura Olteanu, care a încălzit inimile celor prezenți la eveniment cu melodii precum “Acasă-i România”, fredonată la unison de cei prezenți în sală. Au făcut parte din juriu Silvia Giorgiana Păunel, profesor de canto, mentor de talente, Ecaterina Cristea, coordonatoare a ansamblurilor locale și directorul Casei de Cultură “Mihai Eminescu” din Târgu Bujor. A urmat un regal de muzică (ușoară, populară) și dansuri populare, în cadrul căruia concurenții au oferit tot ceea ce ar fi putut avea mai bun: pasiunea și dragostea pentru muzică și dans. Astfel, aceștia au concurat la următoarele probe: dans, grupuri, debut, muzică populară (6-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani), pop românesc (7-9 ani, 10-12 ani, 13-17 ani), pop internațional (7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani), idolul meu (7-9 ani, 13-15 ani), etno (10-12 ani), in memoriam, duet. Elevii care în loc să-și aniverseze ziua de naștere au ales să concureze în cadrul festivalului, au fost întâmpinați de către organizatori și colegii lor de scenă cu urări și cântece tradiționale de “La mulți ani”! Concurenții au fost răsplătiți cu trofee, premii, diplome și medalii, iar dintre aceștia îi amintim pe câștigătorii trofeelor: - Trofeul Festivalului: Aniela Ştefania Andrei, din București, şi Maria Vîrlan, din Târgu Bujor; - Trofeul "Flori de Dor": Rania Roman şi Sofia Constantin, din Berești; - Trofeul Junior: Maria Alessia Ștefu, din Galați - Trofeul Sectiunii muzică populară: Rebeca Tăbuş, din Fârțănești, şi Lavinia Lepădatu, din Cavadinești. La final, microrecitalul interpretei de muzică populară Laura Olteanu a antrenat la muzică și dans întreaga mulțime prezentă la evenimentul cultural.
La începutul noului an bisericesc, în data de 1 septembrie, biserica gălăţeană „Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul“ îşi sărbătoreşte unul dintre cei doi ocrotitori spirituali. Conform unui comunicat al Arhiepiscopiei, sărbătoarea a debutat în ajun, prin oficierea Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a continuat a doua zi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu
.
Temele lucrărilor includ schimbările climatice, biodiversitatea, educația ecologică în sistemul de învățământ, economia circulară, gestionarea deșeurilor, inclusiv DEEE și DBA, utilizarea energiei regenerabile și reducerea amprentei de carbon.
Participanții pot trimite materialele între 12 iunie și 28 noiembrie 2025, prin formularul disponibil pe site-ul oficial, www.ecotic.ro/inscriere-jurnalisti. Materialele pot include articole scrise, fotoreportaje, videoreportaje, vloguri, podcasturi și emisiuni radio sau TV.
Competiția își propune să se adreseze profesioniștilor din mass-media: jurnaliști, vloggeri, bloggeri,
.
Temperaturile vor rămâne ușor mai ridicate în regiunile sudice până pe 14 septembrie, iar apoi trendul se va relaxa, oferind valori apropiate de normal pentru luna septembrie în aceleași zone.
Potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie, pentru următoarele patru săptămâni luna septembrie se deschide cu temperaturi mai ridicate decât valorile normale pentru această perioadă, în special în sudul țării.
În ultimele două săptămâni ale lunii, valorile termice vor fi apropiate
.
<pÎncepând din 28 august 2025, Poșta Română pune la dispoziția consumatorilor vulnerabili posibilitatea de a depune cereri în format tipărit pentru tichetul de energie direct la subunitățile poștale din întreaga țară. Prin cele peste 5.000 de subunități, persoanele fără internet sau din localități greu accesibile pot accesa acest sprijin financiar.
<pPlata facturilor de energie cu tichetul se face doar la oficiile poștale, pe baza facturii cu anexele aferente. Tichetul este valid
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.