SCANDAL ÎN APAHIDA: Consilierii locali blochează un centru pentru copii cu dizabilități, pe fonduri europene. Apahida ar putea pierde banii! Din orgolii!
Consilierii locali din Apahida au astăzi pe masă din nou proiectul centrului pentru copii cu dizabilități. Vineri, în plenul Consiliului Local Apahida, consilierii au refuzat să voteze indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Centru Respiro pentru Copii cu Dizabilități”, blocând astfel o investiție majoră finanțată aproape integral din fonduri europene. Decizia este cel puțin controversată, având în vedere că contribuția comunei este de doar 2%, adică 141.572,64 lei (aproximativ 28.000 euro), restul sumei urmând să fie acoperit din finanțare nerambursabilă prin Programul pentru Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Proiectul are o valoare totală de 13.278.154,74 lei și este gândit să deservească anual cel puțin 100 de copii cu dizabilități, oferind o gamă variată de servicii terapeutice și educaționale. Cristina Belce, primarul comunei Apahida, a transmis următorul mesaj public: „În comunitățile moderne, existența unor centre specializate pentru copii cu dizabilități nu mai este un lux, ci o necesitate esențială. În Uniunea Europeană, datele oficiale arată că între 7% și 10% dintre copii prezintă o formă de dizabilitate sau nevoie educațională specială. Raportat la populația României, aceasta înseamnă sute de mii de copii care au nevoie de servicii dedicate, adaptate și profesioniste.” Ea a subliniat că și în Apahida există un număr semnificativ de copii cu diverse forme de dizabilitate, care nu beneficiază în prezent de suficiente servicii locale. În lipsa unui astfel de centru, părinții sunt „forțați să caute soluții în alte localități sau să suporte singuri costuri și eforturi considerabile, adesea imposibile.” Conform proiectului, centrul ar urma să aibă o suprafață desfășurată de 585 mp, dotată cu: cabinete de fizioterapie, psihologie, psihopedagogie, logopedie, kinetoterapie; sală multifuncțională, sală multimedia, tablă interactivă și ecrane pentru activități educative și recreative; echipamente moderne: masă interactivă, realitate virtuală și augmentată, adaptări speciale pentru persoane nevăzătoare; activități recreative și terapeutice: puzzle-uri, jocuri logice, artă, instrumente muzicale, bicicletă ergonomică. Implementarea proiectului este estimată la 18 luni, perioadă în care centrul ar putea fi construit și pus în funcțiune. Reprezentanții Primăriei consideră că votul negativ din Consiliul Local pune în pericol nu doar o finanțare importantă, ci și „un pas concret pentru transformarea Apahidei într-o comună modernă, europeană, care nu își lasă în urmă copiii cei mai vulnerabili.” „Aprobarea acestui proiect nu înseamnă doar construirea unui centru, ci înseamnă asumarea unui angajament real pentru incluziune, demnitate și solidaritate comunitară.”, se arată în poziția oficială. Rămâne de văzut dacă proiectul va fi repus pe ordinea de zi într-o ședință viitoare și dacă orgoliile politice vor putea fi depășite în fața unei nevoi sociale reale și urgente.
Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ciulei că ar putea obţine Galaţiul din vânzările de terenuri supuse votului aleşilor în şedinţa de joi, 26 iunie 2025. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, 27 din cele 57 de proiecte de hotărâre cuprinse pe ordinea de zi aveau ca obiect vânzarea, directă sau prin licitaţie, a unor suprafeţe de
.
Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion pe ruta București - La Coruña şi retur, în perioada 11 - 14 mai 2025. Motivul acestei deplasări externe se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 26 iunie: un acord de cooperare între cele două municipalităţi. „Se aprobă încheierea acordului de cooperare între municipiul Galați și municipiul La Coruña din Regatul
.
Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum disponibile și gălățenilor. Obținerea noului act de identitate este gratuită pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani. Incertitudinea privind eliberarea noilor cărți electronice de identitate (CEI) la Galați a fost clarificată de autoritățile locale, care ne-au confirmat, zilele trecute, că și la Serviciile Locale de Evidență a Populației pot fi adresate cereri
.
Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiile publice organizate la nivel de județ ale administrației publice centrale reprezintă un exces administrativ și nu își justifică existența într-un număr atât de mare, afirmă Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România - IMM România, într-un comunicat de presă. Conform documentului, în Galați sunt înregistrate 33 de instituții deconcentrate ale statului, de trei ori mai multe decât în Cluj sau
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.