Galati va participa la un proiect european pentru adaptarea urbana la schimbarile climatice
Consiliul Local Galati a aprobat participarea municipiului la proiectul european Ground for Wellbeing (GfW), finantat prin Initiativa Europeana pentru Dezvoltare Urbana - Actiuni Inovatoare (IEDU-AI), potrivit site-ului viata-libera.ro. Acest proiect reuneste orașe din Olanda, Spania, Danemarca și România, cu scopul de a găsi soluții inovatoare pentru problemele cauzate de schimbările de climă în zonele urbane.
Proiectul are ca obiectiv principal gestionarea durabilă a apelor subterane, folosirea eficientă a terenurilor și implicarea cetățenilor în luarea deciziilor. De asemenea, se urmărește revitalizarea zonelor urbane vulnerabile, conform raportului de specialitate al Consiliului Local. Galati va avea rolul de partener de transfer, fiind implicat în implementarea soluțiilor testate în alte orașe europene.
Durata proiectului este de trei ani și jumătate, începând cu 1 decembrie 2024 și până pe 1 mai 2028. Potrivit sursei, orașul pilot pentru implementarea soluțiilor inovatoare va fi Amsterdam, în special cartierul istoric Tuindorp Oostzaan, cunoscut ca „orașul-grădină”. Acesta se confruntă cu probleme legate de schimbările climatice, apa, sărăcie și sănătate.
Pentru a adapta soluțiile testate în Amsterdam, Galati a ales cartierul Valea Orașului, situat în sud-estul orașului, aproape de Dunăre. Zona este considerată cu risc crescut de inundații, motiv pentru care este vizată pentru implementarea măsurilor inovatoare, notează viata-libera.ro.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail