Cum ar fi arătat România condusă de Călin Georgescu, George Simion sau Anamaria Gavrilă. „Așa să ne ajute Dumnezeu, Osho, Vișnu, Zalmoxe”
Postat pe 24 Jun 2025
Update 5 luni în urmă
Timp de citire: 5 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
Cunoscutul profesor clujean Adrian Papahagi și-a imaginat cum ar fi arătat România cu o guvernare „suveranistă”, mai exact un guvern format din PSD, POT, SOS și AUR.Necruțător, profesorul UBB i-a ironizat pe George Simion, Călin Georgescu, Anamaria Gavrilă, Liviu Dragnea sau Dan Dungaciu. În opinia lui Papahagi, în formula Georgescu premier - Simion președinte, țara ar fi ajuns o paria a Europei, o a doua Ungaria apropiată periculos de mult de Rusia și de o dictatură brutală.Călin Georgescu, cel care cel mai probabil ar fi ajuns premier, ar fi ținut un discurs în nota caracteristică și ar fi redenumit țara în Dacia sau Valhala. „A sosit ziua cea sfântă la care viseză de milenii păstorii valahi din Valahala cosmică, ziua în care energiile astrale revin înspre izvoarele dacice ale continuității noastre pe tărâmul ancestral. A venit momentul ca lupii să nu mai fie oi, ci să se trezească în conștiință (bă, eș' nebun?). Vom face o țară ca soarele sfânt de pe cer, epoca de aur revine după 35 de ani de rătăciri. Patriotismul, ucis odată cu eroul Nicolae Ceaușescu, va deveni hrana noastră, energia noastră: apa o vom lua în continuare din râuri și lacuri. România (redenumită Dacia sau Valahala, încă ezit) se va reconecta cu civilizațiile ancestrale ale Persiei și Mongoliei, care ne vor oferi resursele necesare de petrol și piei pentru corturi. Alimentația va fi raționalizată după preceptele Primei Doamne, Cristela, iar după o zi grea de muncă românii vor încinge hore sacre și spirale cosmice din Bărăgan până-n Carpați și de la Tomis până în Pannonia strămoșească. Așa să ne ajute Dumnezeu, Osho, Vișnu, Zalmoxe și duhurile ancestrale din catedrala energetică a Maicii Domnului”, și-a imaginat Papahagi discursul lui Georgescu.Ministrul de externe ar fi fost Dan Dungaciu, care s-ar fi opus cu vehemență aderării Republicii Moldova la UE, dar și ajutorului dat Ucrainei. Între timp, ministrul de finanțe Petrișor Peiu ar fi decis să confiște toate averile care depășesc 100.000 de euro pentru a finanța deficitul.Mihail Neamțu ar fi ajuns, în opinia lui Papahagi, ministrul culturii și cultelor, care îi va obliga pe români să meargă la biserică duminica, sub sancțiunea amenzii. Neapărat în port patriotic. Cel mai câștigat din acest scenariu era ÎPS Teodosie, care ar fi ajuns patriarh.Mercenarul Horațiu Potra ar fi fost ministrul apărării, care ar fi inclus serviciul militar obligatoriu și înființarea de miliții patriotice care să „neutralizeze elementele dușmănoase, trădătoare de neam și țară”. Așadar, un prim pas spre dictatură conform profesorului UBB.La fel au fost ironizați și Liviu Dragnea, noul ministru de interne, Anamaria Gavrilă, ministrul comunicațiilor și ministrul justiției Diana Șoșoacă. Cât despre președintele George Simion, acesta ar fi avut de dus un război cu locuitorii din Timișoara, Cluj-Napoca sau București, acei „dușmani ai poporului” care fac parte din „oculta macronist-soroșistă”. Dacă ar fi fost așa, nu vom putea ști niciodată.
Curtea Constituțională a României a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția depusă de AUR privind legea redresării financiare. Astfel, pachetul fiscal va fi promulgat și va intra în vigoare începând cu anul 2026, aducând cele mai importante modificări ale impozitelor din ultimii ani.
Consilierii locali ai municipiului Galați au votat vineri, în ședință extraordinară online, pentru preluarea Prizei de apă, cu 24 de voturi „pentru” și o abținere. Decizia a fost luată fără intervenții sau comentarii, singura abținătoare fiind Daniela Șarpe de la USR.
Vineri, 12 decembrie, consilierii locali din Galați sunt convocați într-o ședință extraordinară pentru a aproba preluarea în împrumut gratuit a Prizei de apă de către Apă Canal SA Galați, operatorul regional responsabil de captarea apei brute.
Consilierii locali din Galați vor decide anul acesta cine va primi Premiul Municipiului Galați, iar propunerile includ două personalități marcante. Regizoarea și scenarista Cristina Jacob este propunerea principală pentru recunoașterea meritelor în domeniul cinematografiei.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.