Sorin Grindeanu singurul candidat pentru conducerea PSD la congresul din noiembrie
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Sorin Grindeanu singurul candidat pentru conducerea PSD la congresul din noiembrie
Conducerea extinsă a Partidului Social Democrat s-a întrunit pentru a organiza Congresul în urma căruia va fi ales un nou președinte. Sorin Grindeanu rămâne singurul candidat după retragerea lui Titus Corlățean, care a acuzat partidul de lipsă de curaj. Congresul va desemna și întreaga echipă de conducere.
Titus Corlățean a anunțat oficial că renunță la candidatura sa, motivând printr-o postare pe Facebook că „PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale”. Acesta nu a reușit să strângă susținători care să îi garanteze sprijinul public pentru a continua competiția.
Congresul PSD ar putea avea loc la începutul lunii noiembrie, iar odată cu înscrierea candidaturilor, aspirantii trebuie să vină cu propuneri pentru echipa de conducere. Potrivit digi24.ro, Sorin Grindeanu intenționează să îl propună pe Claudiu Manda drept secretar general, poziție ocupată în ultimii șase ani de Paul Stănescu.
Deși Grindeanu a declarat anterior că funcția de președinte PSD nu i se potrivește, el asigură interimatul de aproape șase luni, după demisia lui Marcel Ciolacu. „Eu nu am foarte multă răbdare de a interacționa cu problemele care nu sunt neapărat vitale pentru bunul mers al lucrurilor în România”, spunea el în trecut, menționează digi24.ro.