Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la 6 ani pentru mită, a fost extrădat din Turcia
Inapoi

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la 6 ani pentru mită, a fost extrădat din Turcia

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fost preşedinte Eximbank, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru mită, a fost extrădat din Turcia și urmează să fie adus marți în țară. „Ministerul Justiției anunță că în cursul zilei de astăzi, 24 iunie a.c., cetățeanul Ionuț Mircea Costea urmează să fie predat autorităților române. Cetățeanul român sus-menționat este adus pe teritoriul național de către ofițerii Poliției Române, urmând a fi încarcerat într-o unitate din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. Acesta reprezintă un succes al autorităților române judiciare”, se artă într-un comunicat publicat marți de minister. El va fi adus din Turcia, având emis de către Tribunalul Bucureşti un mandat de executare a pedepsei închisorii de 6 ani, a precizat news.ro, citând surse juridice. Ionuţ Costea a fost localizat în 5 februarie, la Istanbul, fiind îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului. „În urma schimbului de date şi informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. cu partenerii externi, respectiv autorităţile turce, a fost localizat în Istanbul, un bărbat, de 64 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Acesta are emis, de către Tribunalul Bucureşti, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani”, anunţa la acel moment IGPR. Ionuţ Costea a fost condamnat în 26 mai 2023 la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, alături de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa. La acel moment, cumnatul său Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO, declara: „Chiar şi în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepţie, deciziile judecătoreşti trebuie respectate şi duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate. Eu şi Mihaela vom continua să fim alături de nepoţii noştri şi să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”. Ionuţ Costea a fost dat în urmărire internaţională în 29 mai 2023.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

17:48

Sediul Bibliotecii „V.A. Urechia”, pe o marcă poştală dedicată înființării Comisiei Europene a Dunării Scris de Anca Melinte Marți, 24 Iunie 2025 17:30

Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galaţi - în prezent sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” - poate fi admirat pe o marcă poştală introdusă în circulaţie marţi, 24 iunie, de Romfilatelia. Emisiunea filatelică "Istoria Navigației Dunărene", formată din două mărci poștale și un plic „prima zi”, este dedicată înființării Comisiei Europene a Dunării (CED) şi împlinirii a două secole de la nașterea celui numit „Părintele Dunării”, britanicul Charles Augustus
Image Description

16:39

Caravana „Shakespeare”, la Galați şi Şendreni, cu acces gratuit Scris de Anca Melinte Marți, 24 Iunie 2025 16:00

Caravana "Shakespeare - peste tot" ajunge şi în judeţul Galaţi. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, spectacolele se vor desfăşura joi, 26 iunie, de la ora 17,00, în parcarea Shopping City Galați, și vineri, 27 iunie, începând cu ora 12,00, în Parcul Tineretului din Șendreni. Vor avea loc ateliere de teatru, recitalul „Galeria Shakespeare: Sonete Itinerante” și spectacolul „Shakespeare redus”, evenimente în aer liber, cu acces gratuit. O călătorie
Image Description

16:06

Caravana Shakespeare, la Galați şi Şendreni, cu acces gratuit Scris de Anca Melinte Marți, 24 Iunie 2025 16:00

Caravana "Shakespeare - peste tot" ajunge şi în judeţul Galaţi. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, spectacolele se vor desfăşura joi, 26 iunie, de la ora 17,00, în parcarea Shopping City Galați, și vineri, 27 iunie, începând cu ora 12,00, în Parcul Tineretului din Șendreni. Vor avea loc ateliere de teatru, recitalul „Galeria Shakespeare: Sonete Itinerante” și spectacolul „Shakespeare redus”, evenimente în aer liber, cu acces gratuit. O călătorie
Image Description

15:05

Festival al rugbyului gălățean, încheiat cu succes Scris de Gheorghe Arsenie Marți, 24 Iunie 2025 15:00

Timp de trei zile, Stadionul "Municipal" din Valea orașului a fost gazda unei întreceri spectaculoase de rugby-tag și rugby în 7. Au participat 17 echipe din școli gimnaziale și licee, plus cluburi sportive, la cele două specialități. Scopul principal a fost cel de popularizare a sportului cu balonul oval, practicat de cei puternici și curajoși, dar și dorința de competiție a celor tineri. Organizatorii - Liceul de Transporturi Auto "Traian
Image Description

11:49

Tinere artiste din Galaţi, premiate la Bienala de la Bârlad Scris de Tatiana Dumitru Marți, 24 Iunie 2025 12:00

Trei tinere artiste, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), filiala Galaţi, s-au întors acasă cu distincții importante de la Bienala studențească „Prezentul în artă” - un eveniment cultural de anvergură, aflat la prima ediție la nivel național, organizat de Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad. Competiția, desfășurată sub tema provocatoare „Intersecția dintre tradiție și modernitate. Ecoul Trecutului - Oglinda Prezentului”, a reunit studenți talentați din centre universitare precum București,
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:15

- Caras - Și-a „driblat“ singur destinul! Rossonerul Sergiu Rimovecz, dezamăgire cruntă pentru Bobar și Stoican!

Unul din jucătorii care au explodat la CSM Reșița a fost, cu siguranță, Sergiu Rimovecz, despre care se spera că va ajunge un al doilea Cristian Chivu. Fundaș central talentat, Rimovecz a dat impresia că nu va lăsa această șansă rară de a ajunge în rândul jucătorilor de elită români să treacă pe lângă el.
Image Description

18:14

- Constanta - Termoficare Constanța oprește furnizarea apei calde pe 25 iunie la mai multe imobile din oraș. Vezi dacă ești afectat!

Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum către următoarele blocuri: bl. L5, L6, L7, L10, L11, L20, L21, L22, L23, L24, începând din dimineața zilei de 25.06.2025. Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioadă de minim 12 ore, așa cum ne-a comunicat constructorul. În funcție de momentul finalizării lucrarii vă vom comunica informații privind reluarea furnizării energiei termice. Compania își cere scuze atât consumatorilor
Image Description

18:08

- Botosani - Un om de afaceri din Botoşani va construi două blocuri. Unul va avea spaţii comerciale la parter

Un om de afaceri din Botoşani va construi două blocuri în proximitatea cartierului ANL Cişmea. Este vorba de omul de afaceri Ioan Dumbrăvanu, cel care deţine firma Calindu Pro SRL, specializată în reţele de gaze. Cele două blocuri ar urma să fie ridicate pe Aleea Ludovic Daus, nr .7, acolo unde Dumbrăvanu deţine un teren arabil cu o suprafaţă de 2.033 metri pătraţi. Cele două imobile vor avea regimul de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete