Mitropolia Basarabiei cere Bucureștiului „retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Chișinăului”
Inapoi

Mitropolia Basarabiei cere Bucureștiului „retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Chișinăului”

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Chișinăului subordonate Patriarhiei ruse, care se implică activ, vizibil şi constant într-o luptă deschisă „împotriva identităţii româneşti, a valorilor creştine autentice şi a unităţii”. Mitropolia Basarabiei (Biserica Ortodoxă Autonomă a Basarabiei) este o structură eclezială ce aparține Patriarhiei Române în timp ce Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove) este o structură eclezială ce aparține Patriarhiei Moscovei „Mitropolia Basarabiei va solicita oficial autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii care se implică activ, vizibil şi constant într-o luptă deschisă împotriva identităţii româneşti, a valorilor creştine autentice şi a unităţii. Nu putem accepta ca unii să culeagă roadele generoase ale solidarităţii româneşti, în timp ce sădesc, fără ruşine, seminţele dezbinării, urii şi propagandei ruseşti. Nu vom mai admite ca elevii şi studenţii basarabeni formaţi în seminariile şi facultăţile de teologie ortodoxă din România — educaţi, sprijiniţi şi ocrotiţi de statul român şi de Biserica Ortodoxă Română — să fie apoi folosiţi ca instrumente de propagandă antiromânească. Este de neconceput ca, după ce beneficiază de sprijinul frăţesc al României, să se întoarcă în Republica Moldova pentru a sluji interesele unei structuri ecleziastice şi a unui stat agresor. Vom face toate demersurile necesare pentru ca, de acum înainte, la instituţiile teologice din România să fie admişi pentru studii şi formare, doar tineri înfiaţi sau aflaţi sub oblăduirea canonică a eparhiilor Mitropoliei Basarabiei şi trimişi cu binecuvântarea ierarhilor Sinodului Mitropolitan”, se arată într-un comunicat a Mitropoliei Basarabiei. Mitropolia Basarabiei a precizat că se vede nevoită să ia atitudine faţă de “escaladarea fără precedent a unui val de minciuni, manipulări şi acţiuni subversive ce ameninţă nu doar buna convieţuire şi pacea socială, ci însăşi identitatea, credinţa şi viitorul acestui pământ românesc dintre Prut şi Nistru”. “Republica Moldova a devenit, în ultimele săptămâni, teatrul unor tensiuni provocate de reprezentanţii structurii religioase afiliate Patriarhiei Ruse, autointitulată „Biserica Ortodoxă din Moldova”. Evenimentele recente nu sunt altceva decât reverberaţii ale unui plan vechi, rafinat de-a lungul secolelor de imperialismul rus, un plan ce urmăreşte deznaţionalizarea, dezbinarea şi subordonarea popoarelor pe care Moscova le-a asuprit de mai bine de 200 de ani. Astăzi, unii ierarhi şi clerici ai Mitropoliei Chişinăului — printre care episcopul Marchel de Bălţi, episcopul Ioan de Soroca, episcopul Petru de Ungheni, preotul Iulian Raţă şi alţii — se fac complici direcţi într-un război hibrid purtat împotriva identităţii, spiritualităţii şi aspiraţiilor europene ale poporului nostru. Alături de personaje dubioase din politica moldovenească, precum Victoria Furtună, Ilan Şor, Alexei Lungu, Alexandr Nesterovschi, Evghenia Guţul, Vasile Tarlev şi membrii unei grupări criminale cunoscute pentru legăturile cu Kremlinul, aceşti „eroi” compromişi atacă cu o agresivitate uluitoare tot ceea ce este românesc, tot ceea ce este sfânt, tot ceea ce este democratic, tot ceea ce uneşte acest neam cu valorile ortodoxe autentice”, se arată în mesajul Mitropoliei. Potrivit Mitropoliei Basarabiei, site-urile propagandistice şi alte câteva zeci de bloguri răspândesc neîncetat minciuni, calomnii şi ură, fiind distribuite apoi de mii de troli şi conturi false în tot lanţul reţelelor de socializare gestionate de ei, notează deschide.md. „În spatele acestei infrastructuri de comunicare digitală sau fizică, care necesită echipe tehnice şi resurse enorme, tindem să credem că există un plan minuţios orchestrat de serviciile secrete ruse, care utilizează Mitropolia moscovită din Chişinău ca pe un instrument politic, aşa cum s-a întâmplat în mod constant în ultimii 200 de ani. Sub masca pioşeniei şi a sloganurilor de „apărători ai dreptei credinţe pravoslavnice”, aceşti prelaţi manipulează conştiinţe, incită la ură, seamănă vrajbă şi îndeamnă la dezbinare prin toate căile posibile, sub forma unui prozelitism extremist”. Biserica Ortodoxă Română din Basarabia atrage atenţia şi asupra declaraţiilor recente ale episcopului Marchel de Bălţi, care a afirmat că „bisericile moldoveneşti devin proprietatea statului român după revenirea la Mitropolia Basarabiei”. „Acestea sunt nu doar minciuni sfruntate, ci şi atentate la demnitatea şi alegerea liberă şi conştientă a credincioşilor. Bisericile, conform legislaţiei, sunt şi vor rămâne proprietatea comunităţilor religioase sau a Ministerului Culturii. Acest tip de manipulare grosolană nu face decât să confirme că episcopul Marchel şi cei asemenea lui nu mai slujesc altarului lui Hristos, ci unor interese politice străine”, susţin reprezentanţii Bisericii române. Cât despre implicarea în activităţi politice, Mitropolia Basarabiei susţine că acest lucru este unul grav. „Aceşti clerici nu ezită să se solidarizeze cu personaje compromise din politica moldovenească, aşa cum o dovedeşte şi apelul la rugăciune lansat de episcopul Marchel pentru Eugenia Guţu, guvernatorul UTA Găgăuzia, acuzată de corupţie, arestată şi judecată pentru fapte grave. Slujbele şi campaniile de susţinere pentru astfel de persoane sunt o batjocură la adresa istoriei, credinţei şi a moralei creştin-ortodoxe. Ipocrizia atinge culmi revoltătoare când aceşti clerici rusofili, urmaşii spirituali ai celor care au deportat, asuprit şi ucis români basarabeni, se afişează oficiind parastase pentru victimele propriului regim ideologic. Patriotismul lor mimat, cinic şi mincinos este o insultă adusă jertfei martirilor, eroilor şi a sfinţilor care au plătit cu viaţa pentru libertatea şi credinţa acestui popor”, se arată în comunicat. În acest sens, Mitropolia Basarabiei anunţă că rămâne profund angajată în misiunea sa duhovnicească, pastorală, educaţională, edilitară şi filantropică, punând în slujba credincioşilor toate resursele sale pentru a vindeca rănile adânci lăsate de regimurile de ocupaţie care, timp de două secole, au umilit, profanat şi batjocorit acest pământ şi acest popor. „Regimuri a căror moştenire toxică continuă să fie slujită astăzi, cu o obedienţă ruşinoasă, de o parte a clerului rusofil din Republica Moldova, care au pustiit bisericile de credincioşi datorită atitudinilor şi viziunilor care n-au nimic comun cu credinţa şi cu pastoraţia”. „Poporul Basarabiei vede, înţelege şi nu va mai accepta această batjocură. A venit timpul ca autorităţile şi instituţiile de pe ambele maluri ale Prutului să privească lucrurile cu luciditate şi să pună capăt acestui joc periculos”, adaugă Mitropolia Basarabiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

18:31

O săptămână în lumea roboţilor, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 12 Iulie 2025 19:14

Invitaţie de nerefuzat pentru copiii şi tinerii fascinaţi de tehnologie! Biblioteca Estivală din Grădina Publică le oferă, în perioada 14 – 18 iulie, o incursiune „În lumea roboților. Invenții și inovații”. Vor avea loc ateliere creative, întâlniri cu roboți inteligenți, demonstrații spectaculoase și activități de vacanță pentru copii și adolescenți! Toate se întâmplă între orele 10,30 – 11,30 când vor putea fi văzute în acțiune cluburi de robotică din Galați.
Image Description

17:38

UPDATE. Liberalii gălăţeni, prezenţi la Congresul Extraordinar al PNL. Ilie Bolojan a fost ales preşedinte Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 12 Iulie 2025 11:11

Ilie Bolojan a fost ales președintele PNL cu 976 de voturi. Politicianul nu a avut contracandidat la funcţia supremă: „Sunt singurul candidat într-un context special, pe care îl știți. Trebuie să vă spun și câteva lucruri personale, cât și câteva lucruri în calitate de viitor președinte PNL. Ținând seama de istoria partidului nostru și de ce a făcut el pentru construcția României moderne, e o poziție onorantă, dar și de
Image Description

16:03

Prefectura, aproape de cetățeni. Când se fac audiențe Scris de Tatiana Dumitru Sâmbătă, 12 Iulie 2025 15:45

Instituția Prefectului județului Galați continuă să fie un punct de sprijin pentru cetățenii care caută soluții la diverse probleme administrative sau sociale. În cadrul audiențelor desfășurate recent, prefectul Andreea Anamaria Naggar a stat de vorbă cu gălățenii care s-au prezentat pentru a-și expune situațiile și a solicita ajutor din partea autorităților. ”Rolul meu, dincolo de atribuțiile administrative, este acela de a asculta, de a înțelege și de a căuta soluții
Image Description

12:30

Termen extins pentru acvacultură Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 12 Iulie 2025 13:00

Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM a prelungit cu 30 de zile sesiunea de depunere a proiectelor din cadrul acțiunii – „Investiții în acvacultură”, a anunțat Programul pentru Acvacultură și Pescuit (PAP). Noua dată limită este 10 august 2025, ora 12:00. Prelungirea vine ca urmare a solicitărilor primite din partea beneficiarilor.
Image Description

12:12

Șezătoare de vară, la Centrul Cultural Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 12 Iulie 2025 12:00

Luni, 14 iulie, de la ora 16,30, gălățenii sunt invitați la o șezătoare autentică, organizată la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Evenimentul este o invitație la relaxare, creativitate și socializare într-un cadru tradițional, cu îndemnul simplu, dar plin de farmec: „Ia-ți lucru la tine și hai cu noi la șezătoare!” „E timp pentru suflet, noi începuturi, deslușit încurcături și finaluri fericite”, transmit organizatorii, care își propun să readucă în actualitate
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:13

- Iasi - Top 5 motive pentru care poți folosi calculatoare recondiționate (P)

Un calculator recondiționat oferă posibilitatea de a folosi resursele în mod inteligent, iar în loc să blochezi sume mari într-un device, îți rămân bani pentru alte priorități. Astfel, poți să investești în cursuri care te ajută să crești, să îți cumperi accesorii care fac diferența în productivitate sau chiar să planifici mici momente de relaxare care contează pentru echilibru. Dacă ești la început de drum, fie ca student sau freelancer,
Image Description

01:12

- Timis - Iga Swiatek a câștigat turneul de la Wimbledon, pentru prima dată

În vârstă de 24 de ani și ocupantă a locului 4 în clasamentul WTA, Swiatek își adaugă astfel în palmares al șaselea titlu de Grand Slam, după cele câștigate anterior la Roland Garros (2020, 2022, 2023, 2024) și US Open (2022). Singurul titlu major care îi mai lipsește este cel de la Australian Open, unde a ajuns de două ori până în semifinale (2022 și 2025). Finala de la Wimbledon
Image Description

01:04

- Externe - Iranul e de acord cu inspecțiile AIEA la instalațiile nucleare bombardate, dar spune că există un risc de siguranță

Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind totodată că accesul la instalaţiile nucleare bombardate ridică probleme de siguranţă, transmite Reuters. O nouă lege adoptată în Iran în urma bombardamentelor israeliene şi americane de luna trecută stipulează că inspecţia instalaţiilor nucleare iraniene de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) necesită aprobarea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete