Vineri s-au împlinit 38 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii. Pe 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 al centralei atomice de la Cernobîl a explodat, paradoxal, în timpul unui test de siguranță pe care conducerea centralei îl programase de mai multe zile. Explozia s-a produs în urma unui lung șir de erori umane, dar și din cauza unor defecte în proiectarea și construcția reactorului, pentru care fuseseră folosite materiale mai ieftine - tije de control cu vârfuri învelite în grafit, un material care poate exacerba radioactivitatea, deși scopul acestor tije era de a o reduce. În urma dezastrului, o regiune extinsă din Ucraina și Belarus, cunoscută drept „zona de excluziune” a fost contaminată puternic cu izotopi radioactivi iar orașele Cernobîl și Pripiat au fost evacuate. Pripiat, orașul aflat la puține peste un kilometru distanță de centrală, construit pentru a găzdui personalul de la centrală, a devenit un „oraș-fantomă”, iar locuitorii săi au fost mutați într-un oraș special construit după dezastru, Slavutici. Reactorul nr. 4 al centralei atomice a explodat pe 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Membrii turei de noapte a centralei, deși nu erau pregătiți pentru procedură, au fost informați că trebuie să ducă la bun sfârșit un test de siguranță care fusese programat de mai multe zile și pentru care reactorul fusese pregătit în avans prin reducerea progresivă a voltajului. Testul ar fi trebuit să aibă loc pe timp de zi, însă din cauza unor evenimenteze neprevăzute, el a fost amânat. După un lung șir de erori umane și după insistența conducerii centralei de a efectua testul în ciuda problemelor numeroase, reactorul a fost stresat până la limită, iar din cauza defectelor de proiectare și construcție de care statul sovietic avea cunoștință, însă pe care le ignorase, reactorul a explodat. Capacul reactorului, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, iar învelişul de grafit a luat foc şi 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie. Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală. În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei. Bilanțul inițial al sovieticilor a fost, inițial, de doi morți - doi ingineri care au fost prinși în explozia inițială. Ulterior, bilanțul a fost revizuit pentru a-i include și pe ceilalți ingineri și pompieri care au fost contaminați cu doze fatale de radiație și au murit, apoi, din cauza Sindromului Iradierii Acute - în total, Uniunea Sovietică a recunoscut un bilanț de doar 31 de morți. În ciuda încercărilor sovieticilor de a ascunde și mușamaliza, amploarea evident mult mai mare a dezastrului a devenit un subiect de dezbatere printre experți. Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate. 6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor. 6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor. Totuși, cel mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Ştiinţe din New York în 2013 şi redactat de trei prestigioşi oameni de ştiinţă, a arătat că 985.000 de oameni au murit, majoritatea de cancer.