Donald Trump lansează o viză de aur și taxe noi pentru vizele de muncă în SUA
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Donald Trump lansează o viză de aur și taxe noi pentru vizele de muncă în SUA
Președintele Donald Trump a semnat un decret pentru introducerea unei „vize de aur”, disponibilă pentru străini care plătesc un milion de dolari. Această viză promite o procedură rapidă și acces ușurat în Statele Unite pentru cetățenii cu „calități excepționale”. „Va fi un succes imens”, a declarat liderul de la Casa Albă despre noile măsuri.
Potrivit unui consilier al președintelui, candidații pentru viza de aur trebuie să plătească un milion de dolari către Trezoreria americană sau două milioane, dacă sunt sponsorizate de o companie. Aceștia vor beneficia de o procedură accelerată pentru obținerea vizei, facilitând accesul pe teritoriul american.
Digi24.ro notează că Trump a anunțat și o taxă anuală de 100.000 de dolari pentru vizele H-1B, utilizate în special în industria tehnologică. Aceste permise le permit specialiștilor străini, precum ingineri sau programatori IT, să muncească în SUA pentru o perioadă inițială de trei ani, prelungibilă până la șase ani.
Secretarul Comerțului, Howard Lutnick, prezent alături de Trump la eveniment, a explicat că noile taxe vor descuraja marile companii să angajeze lucrători străini. „Trebuie să plătească 100.000 de dolari guvernului și apoi să-și plătească angajații, ceea ce nu este rentabil”, a spus el, pledând pentru pregătirea absolvenților americani în locul aducerii străinilor „care ne iau locurile de muncă”.