Înapoi la știri

Albania numește o inteligență artificială ministru al Achizițiilor Publice

23 Sep 2025
1 minut min
Simona Stan
Albania numește o inteligență artificială ministru al Achizițiilor Publice

Albania numește o inteligență artificială ministru al Achizițiilor Publice

Albania a înființat un minister al Achizițiilor Publice condus de o inteligență artificială numită Diella. Potrivit prim-ministrului Edi Rama, această decizie garantează că licitațiile vor fi „100% lipsite de corupţie”, deoarece AI-ul nu are interese sau înrudiți.

Diella, a cărei funcționare exactă rămâne necunoscută, se bazează pe modele de limbaj de mari dimensiuni similare cu cele folosite de ChatGPT. Experți în securitate cibernetică avertizează că AI-ul poate reflecta erori sau prejudecăți dacă datele sunt incomplete sau părtinitoare.

Potrivit digi24.ro, opoziția albaneză a adus în discuție problema responsabilității deciziilor luate de Diella, iar Curtea Constituțională analizează legalitatea acestei măsuri. „Cine o va controla pe Diella?”, a întrebat fostul premier Sali Berisha în Parlament.

Criticii avertizează că încredințarea deciziilor publice unei mașini pune în pericol responsabilitatea democratică. „Un politician îşi asumă responsabilităţile, dar aici ideea este că maşina este perfectă şi că, în orice caz, nu pot fi contestate deciziile sale”, a spus un expert francez, subliniind riscurile pentru democrație.

Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe