Seară de tradiţii româneşti, cu dansuri şi muzică Scris de Tatiana Dumitru Sâmbătă, 19 Iulie 2025 11:00
Inapoi

Seară de tradiţii româneşti, cu dansuri şi muzică Scris de Tatiana Dumitru Sâmbătă, 19 Iulie 2025 11:00

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Evenimente
Gălățenii sunt invitați să petreacă o seară autentic românească în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului „Urban is Fun”. Duminică, 20 iulie, de la ora 19:00, zona Spicu din centrul orașului va prinde viață cu muzică, dans și port popular, într-un spectacol dedicat sărbătorii de Sfântul Ilie. Pe scenă vor urca Ansamblul Folcloric „Dor de Tei” și Ansamblul „Dor de Tei Junior”, acompaniați de micii dansatori ai Școlii de Dans „Tăbuș”. Atmosfera va fi completată de momentele muzicale susținute de soliștii vocali Ana Maria Budescu, Mihaela Ursu și Nicolas-Andrei Gavriliu, iar programul va include și un moment instrumental susținut de Rareș Andrei Tăbuș. Evenimentul este organizat de Asociația "Dodoroni" Galați, cu sprijinul Primăriei Galați, și promite publicului „un program de zile mari”, menit să aducă tradițiile mai aproape de sufletul orașului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Sărbătoare. Pe cine ocroteşte Sfântul Ilie Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 19 Iulie 2025 17:00

Potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi proroci ai Vechiului Testament, se bucură de o evlavie deosebită între credincioşii gălăţeni, fiind cinstit de aceştia ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploaie binecuvântată în vreme de secetă aspră. Sărbătorit de creştin-ortodocşi pe 20 iulie, Sfântul este ocrotitorul aviatorilor, apicultorilor şi energeticienilor. În tradiţia populară, marchează miezul verii pastorale. În credinţa bunicilor noştri, Sfântul .

Evenimente

Magazie arsă din cauza unui aparat de tăiat iarba Scris de Raluca Ichim Sâmbătă, 19 Iulie 2025 15:59

O magazie pentru lemne a ars din temelii, după ce un aparat electric de tuns iarba, lăsat nesupravegheat în priză. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiștii, care au fost fost solicitați, sâmbătă, 19 iulie să intervină pentru a lichida un incendiu izbucnit la un depozit de materiale de construcții și lemne, situat în localitatea Șivița, din județul Galați. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de .

Evenimente

Un academician a plecat să predea printre îngeri. S-a stins Petru Alexe Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 19 Iulie 2025 12:37

Este doliu în lumea universitară gălățeană, după ce Petru Alexe, fostul decan al Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor (SIA) a încetat din viață în această dimineață. A fost un nume-emblemă pentru facultatea gălățeană în ultimele decenii. În cei 25 de ani de activitate la catedră, profesorul universitar doctor inginer Petru Alexe a acoperit multiple sarcini didactice, concretizate atât în susținerea cursurilor și aplicațiilor, cât și la formarea și educarea .

Evenimente

Dreptul şi Marketingul - în topul preferințelor admiterii la Universitatea „Dunărea de Jos” Scris de Viaţa liberă Vineri, 18 Iulie 2025 17:30

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) continuă să atragă un număr mare de candidați la programele de studii universitare de licență, confirmându-și rolul de lider academic în regiunea de sud-est a României. Admiterea 2025 este marcată de o competiție strânsă pe multe dintre locurile bugetate, cu o diversificare interesantă a opțiunilor candidaților. Facultatea de Drept și Științe Administrative s-a aflat în topul preferințelor, cu o concurență de 6,5 candidați .

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

16:46

Sărbătoare. Pe cine ocroteşte Sfântul Ilie Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 19 Iulie 2025 17:00

Potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi proroci ai Vechiului Testament, se bucură de o evlavie deosebită între credincioşii gălăţeni, fiind cinstit de aceştia ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploaie binecuvântată în vreme de secetă aspră. Sărbătorit de creştin-ortodocşi pe 20 iulie, Sfântul este ocrotitorul aviatorilor, apicultorilor şi energeticienilor. În tradiţia populară, marchează miezul verii pastorale. În credinţa bunicilor noştri, Sfântul
Image Description

15:37

Magazie arsă din cauza unui aparat de tăiat iarba Scris de Raluca Ichim Sâmbătă, 19 Iulie 2025 15:59

O magazie pentru lemne a ars din temelii, după ce un aparat electric de tuns iarba, lăsat nesupravegheat în priză. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiștii, care au fost fost solicitați, sâmbătă, 19 iulie să intervină pentru a lichida un incendiu izbucnit la un depozit de materiale de construcții și lemne, situat în localitatea Șivița, din județul Galați. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de
Image Description

15:02

Peisajul şi portretul domină Salonul de vară al plasticienilor gălăţeni Scris de Corneliu Stoica Sâmbătă, 19 Iulie 2025 14:30

Deschisă la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, ediția din acest an a Salonului de vară al Filialei Galați a UAPR reunește pe simeze 42 de lucrări de pictură, sculptură, grafică, colaj și artă decorativă, semnate de tot atâția plasticieni, de la octogenarii Teodor Vișan și Nicolae Cărbunaru, până la tinerii Cristiana-Emanuela Tărbuc, Diana Păunescu, Georgiana Geanina Susanu, Claudia-Andra Riza și Cosmin-George Caraman, recent admiși ca membri stagiari ai filialei gălățene.
Image Description

13:29

Mediul academic și industria, împreună pentru educație Scris de Tatiana Dumitru Sâmbătă, 19 Iulie 2025 13:30

Un eveniment important pentru comunitatea tehnică și academică a avut loc recent la Galați. Cadre didactice din Departamentul de Inginerie Electrică și Sisteme de Conversie a Energiei, din cadrul Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, alături de specialiști din Liberty Galați au colaborat la elaborarea volumului „Exploatarea și mentenanța mașinilor electrice”. Această colaborare răspunde nevoii tot mai mari de a conecta
Image Description

12:41

Un academician a plecat să predea printre îngeri. S-a stins Petru Alexe Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 19 Iulie 2025 12:37

Este doliu în lumea universitară gălățeană, după ce Petru Alexe, fostul decan al Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor (SIA) a încetat din viață în această dimineață. A fost un nume-emblemă pentru facultatea gălățeană în ultimele decenii. În cei 25 de ani de activitate la catedră, profesorul universitar doctor inginer Petru Alexe a acoperit multiple sarcini didactice, concretizate atât în susținerea cursurilor și aplicațiilor, cât și la formarea și educarea
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:18

- Vrancea - Încă un motociclist rănit în accident, în Vrancea

La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 14:03, polițiștii vrânceni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 2D, în localitatea Lepșa, comuna Tulnici. În eveniment a fost implicat un motociclist de 21 de ani, din județul Galați, care, potrivit primelor cercetări, ar fi pierdut controlul direcției din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, semnalizată corespunzător, pe sensul de mers
Image Description

17:07

- Gorj - O apreciată actriță are cancer la doar 34 de ani

Veste tristă în lumea cinematografiei, Ada Galeș a anunțat că se confruntă cu cancerul, la doar 34 de ani. Celebra actriță a fost cea care a făcut anunțul, pe rețelele sociale, dezvăluind că a suferit o intervenție chirurgicală. Vedeta a suferit deja trei operații și urmează, peste câteva zile, să fie operată a patra oară. Are încredere că totul va fi bine, deoarece niște doctori minunați se ocupă de cazul
Image Description

17:06

- Dambovita - Arest preventiv pentru un bărbat din Crângurile, acuzat de incendierea unei anexe din lemn!

La data de 17 iulie a.c., în baza probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Municipiului Târgoviște – Biroul de investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 39 de ani, din comuna Crângurile, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Din investigațiile efectuate, a rezultat că, la data de 16 iulie a.c., bărbatul ar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete