Garanţii corectitudinii şi prosperităţii. Ziua Națională a Contabilului Român, la Galați Scris de Anca Spânu, Tatiana Dumitru Luni, 14 Iulie 2025 16:00
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) - Filiala Galați, împreună cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), a marcat luni, 14 iulie, cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român. Evenimentul, găzduit în Aula „Virgil Madgearu” a FEAA Galați, a reunit profesioniști din domeniul contabilității, reprezentanți ai mediului de afaceri, autorități locale și cadre universitare, într-un dialog despre viitorul acestei meserii esențiale pentru sănătatea economică a oricărei comunități. Sub sloganul „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!”, ediția din acest an a adus în prim-plan transformările profunde prin care trece profesia contabilă, mai ales în contextul accelerării proceselor de digitalizare. Tema centrală - „Digital mindset: Gândește digital & acționează inteligent în era SmartAccounting” - nu s-a limitat doar la adoptarea unor tehnologii moderne, ci a propus o schimbare de mentalitate. Contabilul de astăzi nu mai este doar un administrator al cifrelor, ci un partener strategic al antreprenorului, capabil să interpreteze date, să anticipeze riscuri și să participe activ la procesul decizional. „SmartAccounting nu mai este doar despre cifre, ci despre parteneriatul strategic dintre profesionistul contabil și antreprenor, în care tehnologiile emergente devin motorul competitivității și al dezvoltării durabile. Contabilitatea devine, astfel, un catalizator al transformării în economia modernă”, au transmis reprezentanții CECCAR Galați. Evenimentul a inclus intervenții ale partenerilor instituționali, reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului de afaceri, dar și paneluri de discuții dedicate noilor provocări ale profesiei contabile într-o economie digitalizată. Înaltpreasfinţia Sa Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat adunarea, exprimându-şi admiraţia şi respectul pentru profesia contabilă, dar mai ales convingerea că totul trebuie făcut cu suflet şi cu credinţă în Dumnezeu, pentru a putea trece peste dificultăţile vremelnice şi i-a mulţumit Elenei Ecaterina Chivu, preşedinta CECCAR, pentru discursul domniei sale. "Vă mulțumesc pentru cele trei cuvinte cheie care m-au scos pe mine, omul nepriceput în tehnologiile economice, doar foarte aspru pentru a schimba un om în administrația eparhială pentru corupție, din încurcătură. Sloganul a fost că pentru un leu furat, mă fac eu leu, vreau să fiu miel, dar nu am cum. Pentru că în biserică este corupţie, pentru că facem parte din resursa umană, iar corupţia distruge biserica, distruge societatea, ne distruge pe toţi. Nu vreau să se spună că trebuie să fim de altă religie pentru a fi corecţi. Nu, ortodoxia este fără îndoială soluţia de a fi drepţi în faţa lui Dumnezeu, de a nu ne atinge de bunul aproapelui. Şi atunci suntem prieteni toţi, construim cu toţii, fiindcă fără resursă economică nu se poate face nimic." ÎPS Casian i-a mai sfătuit pe profesioniştii contabili şi pe şefii acestora să nu stea prea mult în faţa computerelor, să se reconecteze cu natura şi să aibă grijă de sufletele lor, fiindcă "tehnologia este o slugă bună, dar este un rău stăpân!" Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a transmis, la rândul său, un mesaj de apreciere pentru colaborarea cu profesioniștii contabili din județ: ”Consiliul Județean Galați apreciază în mod deosebit colaborarea eficientă pe care o are cu membrii CECCAR - Filiala Galați, fie că vorbim despre dezvoltarea unor proiecte de investiții, de formarea tinerelor generații de profesioniști în domeniul financiar-contabil sau despre inițiativele menite să consolideze o comunitate locală activă și implicată în viața economică a județului. Îi felicit pe toți profesioniștii contabili, le doresc succes și împliniri în activitatea lor! La mulți ani!” Tot în cadrul manifestărilor festive, au fost acordate premii pentru cei mai performanți membri CECCAR Galați, precum și distincții pentru studenții cu rezultate remarcabile. Astfel, pe locurile 1, 2 şi 3, la diferitele categorii evidenţiate, s-au aflat: - Contabili autorizaţi - Petrica Dragomir, Maria Grosu, Luminiţa Savin; - Societăţi de contabilitate - Ingenious Consulting SRL, Bestcontab SRL, Dataextern Tax SRL; - Experţi contabili - Georgiana-Geanina Iacob, Liliana Bogdan, Anişoara Bănilă. - Societăţi de expertiză contabilă - Infonew Roexpert SRL, Conscape Tec SRL, Expert Vede Daniela SRL.
Gălățenii au încheiat deplasarea de la Miercurea Ciuc cu un egal, 1-1, după ce au condus la pauză pe terenul ultimei clasate. A fost cea de-a patra deplasare a sezonului fără victorie, iar adversarul era a doua echipă nou-promovată în startul campionatului.
În minutul 31, Joao Paulo a marcat cu capul din centrul careului, după un corner bine executat de Ștefan Bană. Înainte, Kazu s-a accidentat în duelul cu Ceara, iar
.
Direcția de Sănătate Publică Galați a anunțat confirmarea unui caz de meningoencefalită West Nile la Galați. Pacientul este un bărbat în vârstă de 77 de ani, din Galați, internat la Spitalul de Boli Infecțioase. Sub tratament adecvat, evoluția stării sale de sănătate a fost favorabilă.
Primăria municipiului Galați a derulat, pe tot parcursul sezonului cald, ample acțiuni de dezinsecție. În plus, între 2 și 4 septembrie 2025 este programată o nouă
.
Tot în această perioadă, în cadrul Galei, va fi sărbătorit actorul Vlad Vasiliu, care împlinește 50 de ani de teatru. Vernisajul expoziției „Vlad Vasiliu și prietenii. 50 de ani de teatru” va avea loc luni, 29 septembrie, la ora 17:00, în Casa Artelor.
Pe 27 septembrie, de la ora 19:00, se joacă Fantoma, iar apoi publicul este invitat la șampanie și povești. Gala Aniversară 70 a Teatrului Dramatic Galați are loc
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.