Într-o scrisoare deschisă adresată redacției, mai mulți creditori chirografari ai combinatului siderurgic gălățean, care au de primit sume importante de bani negarantate în niciun fel, spun că există în continuare șanse de a se evita falimentul Liberty, dar că acestea presupun respect reciproc, dialog deschis și o distribuție echitabilă a sacrificiului financiar. „Viața liberă” a publicat ieri un interviu acordat de avocatul Remus Borza, președintele EuroInsol - unul dintre cei doi administratori concordatari ai Liberty Galați, în care acesta a declarat că Liberty va fi în faliment din data de 7 iulie dacă ANAF își menține votul negativ acordat planului de reorganizare propus. Printre altele, Remus Borza a recunoscut că „într-adevăr, am nenorocit multe companii, din Galați și din țară, multe însemnând zeci de firme”. „Avem 1.197 de creditori. Sigur, noi n-avem așteptări să ne voteze chirografarii, care au o pondere foarte mare, de peste 45%, sunt prestatori de servicii, furnizori de materii prime, de materiale, de utilități. Doar că propunerea care le-am făcut-o prin plan n-a fost una care să-i bucure, să-i satisfacă, practic și-ar recupera doar 10%”, a mai spus Remus Borza, făcând totuși un apel la sprijin din partea chirografarilor și la susținere și loialitate din partea angajaților care se confruntă cu dese întârzieri ale plății salariilor. În urma acestor declarații, un grup de firme - furnizori, transportatori, prestatori de servicii și parteneri comerciali ai Liberty Galați - dorește să transmită următoarea poziție oficială în legătură cu situația actuală a procedurii de concordat preventiv. „Observăm din declarațiile publice recente ale administratorului judiciar că planul de redresare riscă să fie respins la vot și să ducă la faliment începând cu 7 iulie. Considerăm că această evoluție ar fi fost evitabilă dacă ar fi existat o abordare deschisă, echitabilă și negociată cu toți creditorii, abordare pe care am solicitat-o în mod repetat în presă și prin corespondență directă (e-mailuri oficiale), fără a primi vreun răspuns concret sau fără a fi invitați la un dialog real. Dorim să subliniem următoarele aspecte: - Mulți dintre creditorii chirografari au fost și sunt dispuși să accepte reduceri rezonabile ale creanțelor, în mod transparent și proporțional, pentru a sprijini redresarea companiei. - A existat şi există deschidere şi pentru varianta conversiei creanțelor în acțiuni (obiecțiuni formulate si depuse la dosar - fără răspuns), ceea ce ar fi permis consolidarea bilanțului, menținerea băncilor partenere și creșterea încrederii furnizorilor. - O astfel de soluție ar fi menținut combinatul bancabil, ar fi făcut posibilă continuarea creditului furnizor și a colaborărilor pe termen lung, iar firmele furnizoare ar fi putut evita propriile dificultăți financiare generate de blocarea creanțelor și de lipsa predictibilității. Excluderea sistematică a dialogului real cu furnizorii și impunerea unilaterală a unui plan netransparent au redus drastic șansele de reușită ale procedurii. Cerem public administratorului judiciar și conducerii Liberty Galați redeschiderea negocierilor cu creditorii chirografari, prezentarea de urgență a unor scenarii alternative, inclusiv conversia creanțelor în acțiuni, stabilirea unui cadru de discuții reale cu creditorii afectați.
Prețul futures al unciei de aur a depășit pragul de 3.500 de dolari, iar piața spot a atins un nou maxim de 3.508,50 dolari, cu peste 32% mai mult față de începutul anului. Față de 2024, creșterea este peste 982 de dolari; recordul anterior a fost 3.499,70 dolari pe uncie, în 22 aprilie.
Moneda națională a continuat să se deprecieze, iar cursul a sărit de la 5,0725 la 5,0781 lei, cu
.
La nivelul dobânzilor, indicele ROBOR 3M a crescut marginal, de la 6,57% la 6,58%, apropiindu-se de rata de politică monetară a BNR, 6,5% stabilit din august 2024. Indicele pe 6 luni a rămas la 6,72%, iar cel pe 12 luni s-a oprit la 6,89%.
Euro s-a apropiat de 5,07 lei, iar dolarul a scăzut la aproximativ 4,3270 lei. Potrivit viata-libera.ro (https://viata-libera.ro), BNR a vândut în mai circa 8 miliarde de euro
.
Filiala va organiza prima conferință regională, în cadrul evenimentului "Amiro Summer Events", care urmărește să ofere un cadru autentic de dialog între antreprenori, lideri de afaceri și profesioniști interesați de învățare, schimb de experiență și conectare cu liderii locali.
RBL deschide o nouă filiala în sud-estul țării, marcând lansarea RBL Dunărea de Jos, a opta filială a fundației. Evenimentul inaugural va avea loc pe 11 septembrie și reunește lideri din Galați,
.
Valoarea totală a proiectelor aflate în construcţie sau în faza de autorizare se ridică la aproximativ 795 milioane de euro, dintre care 276 milioane au fost deja investiți până la 30 iunie 2025.
Conform viata-libera.ro, Galați Retail Park, proiect mixt cu spații de comerț de 41.000 metri pătrați și zone rezidențiale de 21.500 de metri pătrați, arată că autorizația de construire este așteptată în trimestrul III al acestui an, iar inaugurarea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.