Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va avea loc luni, la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care va avea loc la ora 12:00, sunt incluse subiecte referitoare la: * stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse; implicaţii pentru România; * forţele şi mijloacele armate ale României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2026; * informare privind fenomenul evaziunii fiscale, ca ameninţare şi risc la adresa securităţii naţionale; * informare privind situaţia creată ca urmare a inundării Salinei Praid; implicaţii pentru comunitate şi mediul înconjurător; * activitatea desfăşurată de către Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025. „În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale„, a informat Administraţia Prezidenţială.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.