Incendiu într-o garsonieră din Borșa, șapte persoane evacuate
Update 1 zi în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Incendiu într-o garsonieră din Borșa, șapte persoane evacuate
În dimineața zilei de marți, stația de pompieri Borșa a intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la etajul patru al unui imobil din oraș. La fața locului au fost trimise două autospeciale, o autoplatformă pentru intervenții la înălțime și echipaje medicale pentru gestionarea situației.
Salvatorii au evacuat din locuință șapte persoane, dintre care patru adulți și trei copii. Două persoane au suferit atacuri de panică și au fost transportate la Compartimentul de Primire Urgențe din Borșa pentru îngrijiri medicale.
În acest moment, incendiul este localizat, iar pompierii continuă intervenția pentru lichidarea focarelor rămase, inclusiv cele din acoperiș, care este acoperit cu tablă. La intervenție participă și echipe din cadrul Secției Vișeu de Sus, precum și un echipaj SAJ.
Conform informațiilor oferite de emaramures.ro, intervenția a fost complexă, implicând mai multe echipaje și mijloace de intervenție. „Pompierii lucrează pentru lichidarea focarelor din interiorul acoperișului”, menționează sursa citată.